Prima pagină » Știri externe » Donald Trump spune că va face „un mare anunț” săptămâna viitoare. Despre ce ar putea fi vorba

Donald Trump spune că va face „un mare anunț” săptămâna viitoare. Despre ce ar putea fi vorba

Donald Trump spune că va face „un mare anunț” săptămâna viitoare. Despre ce ar putea fi vorba

Donald Trump, fost președinte al Statelor Unite, a declarat luni că va face „un foarte mare anunț” în data de 15 noiembrie.

Declarația a fost făcută în Ohio, în timpul unui miting electoral al republicanilor.

„Urmează să fac un anunț foarte mare marțea viitoare, pe 15 noiembrie”, a declarat fostul lider de la Casa Albă.

Acesta a adăugat că anunțul va fi făcut la reședința sa din Florida.

Potrivit Politico, Trump ar urma să anunțe, cel mai probabil, că va candida pentru un nou mandat de președinte al Statelor Unite în cadrul alegerilor care vor avea loc în 2024.

Mulți republicani l-au îndemnat în repetate rânduri pe Trump să amâne un astfel de anunț oficial până după alegerile actuale din Statele Unite, cel mai probabil pentru a nu distrage atenția de la campania electorală a partidului.

În acest context, fostul președinte a preferat să susțină în mod activ campania Partidului Republican.

Efectele economice ale anunțului

La scurt timp după declarația lui Trump, acțiunile companiilor legate de numele său au crescut puternic.

Spre exemplu, acțiunile Digital World Acquisition, compania care deține platforma de socializare a fostului lider de la Casa Albă, au crescut cu peste 24%, ceea ce a dus la reducerea pierderilor din 2022 la 58%, potrivit news.ro.

„Perspectiva ca Donald Trump să ajungă din nou lumina reflectoarelor politice pare să fi propulsat preţul acţiunilor DWAC, pe fondul aşteptărilor că ar putea exista o creştere bruscă a numărului utilizatorilor pe platforma de socializare extrem de controversată a fostului preşedinte”, a declarat Susannah Streeter, analist senior pentru investiţii şi pieţe la Hargreaves Lansdown.

Și alte companii legate de Trump, precum Phunware, au înregistrat creșteri la bursă.

Donald Trump a mai dat de înțeles că dorește un nou mandat

Nu este, însă, prima dată când Trump dă de înțeles că vrea să candideze din nou.

Pe 3 noiembrie, prezent în statul Iowa la un eveniment electoral, Trump a vorbit deschis despre candidatura sa pentru Casa Albă peste doi ani.

„Am candidat de două ori. Am câștigat de două ori și am performat mult mai bine a doua oară decât prima oară, cu milioane de voturi în plus în 2020, comparativ cu 2016. Și, probabil, am strâns, de departe, mai multe voturi decât oricare dintre președinții în exercițiu din istoria țării noastre. Iar pentru a face ca țara noastră să fie una apreciată, sigură și glorioasă, foarte probabil am s-o fac din nou. Foarte curând. Fiți pregătiți!”, a declarat el.

Totuși, presa americană arată că, dacă vrea să candideze din nou, Donald Trump trebuie să-i învingă într-o cursă internă pe Mike Pence și Ron DeSantis, guvernatorul statului Florida, ultimul fiind și cel mai în vogă politician republican al momentului.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și