Prima pagină » Știri externe » Donald TRUMP: Volodimir Zelenski a contribuit la declanșarea războiului cu Rusia

Donald TRUMP: Volodimir Zelenski a contribuit la declanșarea războiului cu Rusia

Donald TRUMP: Volodimir Zelenski a contribuit la declanșarea războiului cu Rusia

Donald Trump l-a acuzat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski că a contribuit la declanșarea războiului cu Rusia, un comentariu care sugerează că Trump va schimba radical politica SUA față de Rusia dacă va câștiga alegerile prezidențiale din 5 noiembrie.

În campania electorală, fostul președinte l-a criticat frecvent pe Zelenski, numindu-l în mod repetat „cel mai mare agent de vânzări din lume” pentru că a solicitat și a primit ajutor militar american în valoare de mai multe miliarde de dolari de la izbucnirea războiului în 2022, scrie Reuters.

Donald Trump l-a criticat, de asemenea, pe liderul ucrainean pentru că nu a reușit să facă eforturi să ajungă la o pace cu Moscova.

Trump a mai sugerat și că Ucraina ar putea fi nevoită să cedeze o parte din teritoriul său Rusiei pentru a încheia un acord de pace, o concesie pe care Kievul o consideră inacceptabilă.

Comentariile lui Trump din timpul emisiunii PBD Podcast, găzduită de Patrick Bet-David, un fost veteran israelian devenit antreprenor, au mers și mai departe decât criticile sale anterioare.

Trump a spus că Volodimir Zelenski este de vină nu doar pentru că nu a reușit să pună capăt războiului, ci și pentru că a ajutat la începerea acestuia, chiar dacă conflictul a izbucnit când Rusia a invadat teritoriul suveran ucrainean.

Remarcile lui Trump au venit după ce Bet-David și Trump discutaseră despre afirmația lui Elon Musk că țara ar fi „practic terminată” dacă Kamala Harris va fi aleasă președinte, conform Latin Times.

Trump a declarat că Administrația Biden este „atât de nepricepută” cu administrarea banilor, înainte de a-l ataca pe Zelenski.

„Cred că Zelenski este unul dintre cei mai mari agenți de vânzări pe care i-am văzut vreodată. De fiecare dată când vine, îi dăm 100 de miliarde de dolari. Cine altcineva a mai primit astfel de sume bani vreodată? Nu a mai existat așa ceva”, a spus Trump.

„Asta nu înseamnă că nu vreau să-l ajut, pentru că îmi pare foarte rău pentru oamenii aceia. Dar el nu ar fi trebuit să permită niciodată ca acel război să înceapă. Războiul acela este un dezastru”, a spus Trump.

Trump a susținut, de asemenea, că președintele Biden „a instigat acel război”.

„Dacă am fi avut un președinte care să aiba puțină minte, ar fi fost mai ușor. Toată lumea spune: „Oh, este groaznic că îl învinovățește pe Biden”. Ei bine, îl învinovățesc în mare măsură pe Biden”, a adăugat Trump.

Volodimir Zelenski i-a prezentat lui Donald Trump „planul de victorie” care ar pune capăt războiului, în timpul unei întâlniri la New York în septembrie, o întâlnire pe care ambii lideri au descris-o ca fiind cordială.

Comentariile publice ale lui Donald Trump sugerează însă că Trump ar putea încerca să reducă ajutorul pentru Ucraina dacă o învinge pe vicepreședintele Kamala Harris în alegerile de pe 5 noiembrie.

Trump a spus în repetate rânduri că ar putea pune capăt conflictului înainte de a prelua funcția în ianuarie, dar nu a spus cum.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an