Dosarele pacienților bolnavi de cancer din Marea Britanie au ajuns la cel mai mare producător de tutun din lume
Agenția Public Health England, parte integrantă a Departamentului de Sănătate din Marea Britanie, a furnizat dosarele anonime NHS (Sistemul Național de Sănătate), care acoperă toate cazurile de cancer pulmonar constatate în intervalul 2009-2013 – circa 179.040 pacienți – către firma William E. Wecker, fără acordul pacienților sau al familiilor lor.
Compania a lucrat timp de 30 de ani pentru Philip Morris International, proprietarul mărcii de țigări Marlboro, scrie Daily Mail. O investigație realizată de Daily Telegraph a relevat faptul că informațiile sensibile au fost predate de PHE în luna iulie a anului 2016.
Wecker Associates a solicitat informațiile pentru a examina latura legislativă a implicării în asemenea cazuri și legătura între consumul de tutun și cancer.
Firma a depus mărturie în favoarea Philip Morris International, în cazul United States v Philip Morris din 2006, în care mai multe companii de tutun au fost acuzate de încălcarea RICO (Racketeer Influenced and Corrupt Organization Act).
Cazul a scos la iveală faptul că firmele au înșelat publicul în privința informațiilor despre dependența de nicotină și efectele negative ale fumatului.
PHE a declarat pentru Telegraph că nu a știut de legătura dintre Philip Morris International și Wecker Associates.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al organizației medConfidential, Sam Smith, a declarat că „acesta este un sistem care se bazează pe încrederea publică, un sistem atât de viciat, încât nu știm ce reguli a încălcat. Este strigător la cer faptul că „scopurile medicale” au fost răstălmăcite și au primit aprobare oficială, pentru a include o firmă care lucrează în slujba marilor companii de tutun”.
Pacienții nu pot bloca folosirea dosarelor lor medicale, deoarece, în acest caz, nu se aplică legislația NHS, care le permite în mod normal oamenilor să refuze utilizarea datelor personale.
„Am furnizat aceste date pentru a ne conforma Freedom of Information Act. Confidențialitatea pacientului are o importanță majoră și ne-am asigurat că nu am furnizat informații de identificare a subiecților. Orice organizație sau persoană poate solicita legal un răspuns din partea FOI (Freedom of Information)”, a declarat dr. Jem Rashbass, directorul național DRCA (Disease Registration and Cancer Analysis) în cadrul PHE.