Prima pagină » Știri externe » Două cutremure cu magnitudini de 7 grade au avut loc în nordul statului Chile

Două cutremure cu magnitudini de 7 grade au avut loc în nordul statului Chile

Două cutremure cu magnitudini de 7 grade au avut loc în nordul statului Chile
Autoritățile au ordonat evacuarea preventivă a locuitorilor celor două localități.

Primul cutremur a fost înregistrat la ora 21.46 GMT (23.46, ora României), la 61 de kilometri de Iquique și la o adâncime de 68 de kilometri, în timp ce al doilea a fost localizat la 16 kilometri de acest oraș de pe coastă și la o adâncime de 33 de kilometri.

Oficiul chilian pentru situații de urgență (Onemi) a înregistrat un singur cutremur, care „nu a cauzat pagube sau victime și nici perturbări în servicii (…), potrivit primelor informații”.

Potrivit unui prim raport oficial chilian, care se bazează pe informații primite de la Centrul de Seismologie al Universității din Chile, magnitudinea cutremurului este de 6,3 pe scara Richter.

Onemi a mai anunțat că „există o probabilitate de producere a unui tsunami minor între localitățile Arica și Tocopilla, în nordul Chile”, mărginit de Oceanul Pacific.

Autoritățile au ordonat evacuarea preventivă a locuitorilor celor două localități.

Gaidau Ion, [email protected]