Două garnituri de metrou au intrat în coliziune la Roma: zeci de persoane au fost rănite

Publicat: 05 06. 2015, 14:34

Accidentul s-a petrecut în zona stației Eur Palasport, în sudul capitalei italiene.

Pompierii au precizat că două garnituri de tren au intrat în coliziune pe linia B a metroului din Roma.

Doi pasageri au suferit răni mai grave, unul o fractură de claviculă și celălalt o fractură de pelvis. Ceilalți răniți au fost transportați la spital cu probleme minore, potrivit surselor citate de ANSA.

Consilierul pentru Transporturi al Primăriei din Roma, Guido Improta, a declarat că cele două trenuri, care circulau în aceeași direcție, s-au ciocnit cu o viteză de aproximativ 30 de kilometri pe oră.

„Trebuie clarificate circumstanțele” în care s-a produs coliziunea, a afirmat Improta, care a părăsit o ședință cu primarul Ignazio Marino pentru a se deplasa la locul accidentului. „Este cu siguranță bizar. A fost cu certitudine o eroare umană”, a adăugat el.