Flăcările, vizibile pe o rază de mai mulți kilometri, și fumul au provocat închiderea unor căi de circulație în ambele sensuri. Nicio victimă nu a fost semnalată.
Spre sfârșitul dimineții, majoritatea căilor afecate au fost redeschise, au anunțat autoritățile municipale.
Un imobil rezidențial de șapte etaje și 526 de apartamente în curs de construcție a fost distrus aproape în întregime.
Alte două imobile din apropiere au fost afectate.
Un al doilea incendiu izbucnit în apropiere de primul a provocat pagube importante unui imobil rezidențial și comercial.
Un purtător de cuvânt al orașului a explicat pentru AFP că incendiul era atât de mare încât pompierii care au intervenit au putut simți căldura flăcărilor încă din cazarmă.
Cele două incendii se aflau sub control spre sfârșitul dimineții. „O anchetă (…) este efectuată pentru a evalua cauzele și pierderile”, a anunțat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a pompierilor din Los Angeles (LAFD).
Potrivit unui alt purtător de cuvânt al LAFD, peste 350 de persoane au fost mobilizate pentru stingerea flăcărilor, adică un sfert din contingentul serviciului de luptă împotriva incendiilor al megalopolisului californian.