Două persoane au fost arestate după ce au aruncat cu un pantof în direcția lui Rohani

Publicat: 29 09. 2013, 17:32
Actualizat: 29 09. 2013, 18:40

Două persoane au fost arestate în urma unor incidente care au avut loc sâmbătă, la sosirea la Teheran a președintelui iranian Hassan Rohani, în care s-a aruncat cu un pantof, a anunțat duminică un oficial din cadrul poliției citat de agenția Isna, relatează AFP.

Câteva zeci de tineri islamiști și-au manifestat furia, la ieșirea de la aeroportul din Teheran, față de președintele Rohani, criticat pentru că a vorbit la telefon cu președintele american Barack Obama. Unul dintre manifestanți a aruncat cu un pantof în direcția președintelui, fără să îl atingă, în timp ce acesta saluta un miting al susținătorilor săi, din mașină.

La aeroport, a venit și un grup de 200-300 de iranieni care doreau să salute gestul președintelui moderat, strâgând „Mulțumim, Rohani!”

„Două persoane au fost arestate”, iar „o anchetă a fost deschisă”, a declarat Montazer-ol-Mehdi, adjunctul șefului poliției, precizând că arestarea nu a fost efectuată de polițiști, ci de membri ai altui serviciu. Identitatea persoanelor arestate nu a fost dezvăluită.

Convorbirea telefonică dintre președinții Rohani și Obama, la finalul vizitei președintelui iranian la New York, este o premieră istorică, după aproximativ 35 de ani de absență a relațiilor diplomatice, întrerupte în urma Revoluției islamice din 1979.

Majoritatea ziarelor și oficialilor politici și-au exprimat susținerea față de gestul președintelui iranian, cu excepția cotidianului Kayhan și a ultraconservatorilor, care au criticat acest gest istoric.

Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif, care se află în continuare la New York, a apărat, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, această convorbire, „un spin în ochii celor care vor răul Iranului și islamului”.

„Este un început bun pentru un efort dificil, care are nevoie de susținerea tuturor și de încredere începând cu populația și până la conducătorii țării”, a adăugat el.