Prima pagină » Știri externe » Două persoane au fost ucise și alte zece rănite în Turcia, în urma unor confruntări armate

Două persoane au fost ucise și alte zece rănite în Turcia, în urma unor confruntări armate

Două persoane au fost ucise și alte zece rănite în Turcia, în urma unor confruntări armate
Două persoane au fost ucise și alte zece au fost rănite în sud-estul Turciei, vineri, în urma confruntărilor armate dintre forțele turce și militanții kurzi, relatează site-ul agenției de presă Reuters.

Potrivit unei surse locale citate de Reuters, două persoane au fost ucise și alte zece au fost rănite în cursul zilei de vineri, în orașul Silopi, din provincia Sirnak, situată în sud-estul Turciei. Regiunea se află la frontiera Turciei cu Irak și Siria, fiind o zonă de conflict din cauza atacurilor armate dintre forțele turce și rebelii kurzi care s-au amplificat în ultimele săptămâni.

Conform agenției de presă turce Dogan, forțele de securitate turce au fost atacate de militanți kurzi în momentul în care au pătruns în orașul Silopi în cursul dimineții, declanșând un atac armat care a continuat și în interiorul orașului.

Zeci de clădiri au fost distruse, însă luptele au continuat chiar și după ce au făcut zece victime în cursul zilei de vineri, informează televiziunile locale din Turcia.

Conflictul armat a izbucnit luna trecută, când membrii organizației radicale Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) au declanșat atacuri împotriva forțelor de securitate din Turcia și conducerea de la Ankara a ordonat organizarea de raiduri aeriene împotriva rebelilor kurzi din Turcia și nordul Irakului.

Citește și