Două persoane au murit după ce au contractat un virus în parcul Yosemite. Autoritățile americane atenționează toate persoanele care s-au aflat în zonă
Autoritățile americane au îndemnat marți la vigilență toate persoanele care s-au aflat în Parcul național Yosemite din California de la mijlocul lui iunie, după ce un virus a provocat recent moartea a doi vizitatori, relatează AFP.
Cele două persoane au murit după ce au contractat sindromul pulmonar cu hantavirus (SPH), iar alți doi vizitatori, de asemenea, afectați de această boală sunt supravegheați îndeaproape. Toți au vizitat spectaculosul parc californian în luna iunie.
Serviciul parcurilor naționale (SPN) i-a atenționat, în special, pe vizitatorii care s-au aflat în „Curry Village”, o placă turnantă pentru vizitatorii din Yosemite.
„Aceste persoane au fost informate despre recentele cazuri de SPH și au fost invitate să fie atente la eventualele simptome”, a anunțat SPN într-un comunicat.
SPH este destul de rar, dar și foarte perciculos. El se manifestă în primă fază printr-o simplă febră și dureri, dar poate deveni repede mortal. Un tratament prompt este indispensabil pentru a-i limita efectele.
Acest virus este transmis prin saliva sau urina animalelor, mai ales a șoarecilor. Simptomele pot surveni până la 10 săptămâni după incubare, de aceea toate persoanele care au trecut prin Yosemite de la mijlocul lui iunie sunt vizate.
„Sănătatea vizitatorilor noștri este primordială și noi facem toate eforturile posibile pentru a încerca să informăm vizitatorii despre potențialele boli”, a mai spus Don Neubacher, administratorul Parcului național Yosemite.
De când boala fost identificată în 1993, 60 de cazuri au fost diagnosticate în California și 587 în total în Statele Unite. Aproape o treime dintre bolnavi au murit.