Două sau trei dintre victimele accidentului din Italia sunt femei
Șase persoane, dintre care două sau trei femei, au murit sâmbătă după-amiază în Calabria (sudul Italiei) în urma unei coliziuni violente între un tren regional și o mașină ce transporta muncitori români angajați la culesul clementinelor, relatează AFP.
Potrivit companiei publice de căi ferate, Ferrovie dello Stato, accidentul s-a produs în jurul orei 16.15 GMT (18.15 ora României), la o trecere la nivel cu calea ferată, situată între gările Rossano și Mirto Crosia, pe coasta Mării Ionice (partea de est a regiunii Calabria).
Din motive încă necunoscute, la trecerea la nivel cu calea ferată, care nu este administrată de compania FS ci de una privată, trenul care plecase din Sibari nu a reușit să evite coliziunea cu mașina.
„În urma impactului, șase persoane de la bordul mașinii au murit. În schimb nu a fost nicio consecință pentru pasagerii trenului, nici pentru mecanic sau pentru șeful de tren”, a anunțat FS într-un comunicat.
Doi muncitori români și-au salvat viața pentru că au coborât din vehicul pentru a ridica bariera ce se afla pe teren și marca accesul la trecerea la nivel cu calea ferată, potrivit echipelor de salvare.
Potrivit acestora, victimele ale căror cadavre sunt încarcerate în caroseria trenului și a mașinii, se întorceau după o zi de muncă pe o plantație de citrice.
Echipele de salvare cred că printre morți se află două sau trei femei. Acestea nu i-au putut interoga pe cei doi supraviețuitori, care nu vorbesc italiană și sunt în stare de șoc deoarece printre victime se numără și rude ale lor.
Mașina a fost târâtă pe o distanță de 600 de metri după coliziune, după ce a fost lovită în plin de trenul regional care transporta doar 12 pasageri, toți nevătămați.
Parchetul din Rossano a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului.
Marco Mancini, un purtător de cuvânt al companiei FS a transmis condoleanțe familiilor victimelor și a declarat pentru postul de televiziune Sky TG24 că este posibil ca bariera de acces să „fi fost deschisă fără să respecte recomadările de a nu fi ridicată când sosește un tren”. El a subliniat că aceasta se afla pe un drum privat și administrarea ei nu este de competența FS.
Muncitorii sezonieri angajați în zona Rossano la culesul de clementine, foarte apreciate în restul Italiei, sunt majoritatea români sau bulgari, au declarat autoritățile locale.