Două trenuri de pasageri s-au ciocnit la periferia Vienei. Mai multe persoane au fost rănite
Două trenuri au intrat în coliziune frontală, luni, la Viena, provocând rănirea mai multor persoane, dintre care cinci sunt în stare gravă, au anunțat serviciile de intervenție, relatează AFP.
„Pentru moment avem cinci persoane rănite grav și mai multe persoane care au suferit răni ușoare”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a serviciilor de intervenție Claudia Gigler.
„Persoanele grav rănite au fost conduse imediat la spital”.
Asociația austriacă a posesorilor de automobile a precizat la rândul său că o persoană a rămas blocată și că numeroși pasageri sunt în stare de șoc.
Potrivit unei purtătoare de cuvânt a companiei de căi ferate din Austria OeBB, coliziunea a avut loc în jurul orei 07.45 GMT (09.45 ora României), în Penzing (vestul Vienei).
Cauzele accidentului nu sunt cunoscute pentru moment, a precizat Gigler.