Drama unei adolescente de doar 15 ani: A învins cancerul și a murit de COVID-19
Alexa, o adolescentă din Kentucky, SUA, în vârstă de 15 ani, născută cu sindrom Down, a fost diagnosticată cu leucemie în iulie 2019, iar după câteva săptămâni a intrat în remisie, scriu jurnaliștii de la CNN.
În a 30-a zi a unui plan de tratament de doi ani, ea a învins cancerul”, a declarat, joi, guvernatorul din Kentucky, Andy Beshear, într-o conferință de presă, după ce a primit permisiunea familiei adolescentei să ofere informații despre viața ei. Din păcate, duminică, 15 noiembrie, Alexa a cedat în fața nemilosului COVID.
Pentru prieteni, adolescenta era cunoscută drept „fluture social”, cu „un zâmbet infecțios, care ar putea lumina în orice zi”, potrivit lui Travis Holder, directorul de gestionare a situațiilor de urgență din Ballard County.
Alexa a fost boboc la Ballard Memorial High School, membru al corului, membru activ al grupului ei de tineri din biserică și (din plin) s-a bucurat de timpul petrecut cu familia și cu prietenii ei”, a scris Holder, într-o postare pe Facebook.
În săptămâna de Halloween, Alexa a început să se simtă rău și a rugat-o pe mama ei să o ia de la școală. În următoarele zile, ambele au fost diagnosticate cu COVID-19.
Mama adolescentei a fost internată în spital și plasată pe un ventilator. În schimb, Alexa a prezentat la început simptome ușoare și a rămas acasă. În acea perioadă, bunicii fetei au fost și ei testați pozitiv cu coronavirus și au fost spitalizați, a mai spus Holder.
Mama și sora ei s-au vindecat de COVID-19
Fata a fost transportată la Nashville, iar sora ei mai mare care s-a vindecat recent de COVID-19 a rămas alături de ea. Nu după mult timp, Alexa a început să aibă probleme din ce în ce mai mari de sănătate, iar medicii au decis să o plaseze pe un ventilator, a dezvăluit Holder.
Pe 15 noiembrie, la o zi după ce mama ei a fost externată dintr-un spital din Kentucky, Alexa a murit. „Alexa a fost și este un copil frumos al lui Dumnezeu. Este o mare pierdere pentru comunitate”, a mai spus, printre altele, guvernatorul.