Jade Caughey a murit de cancer în casa ei din Portadown, Irlanda de Nord, la două zile după ce s-a căsătorit cu Lee Parker, alături de ea fiind fiii ei și fiul său vitreg. Tânăra de doar 28 de ani a știut că nu mai are mult de trăit și a făcut pregătiri de nuntă și de înmormântare în același timp, scrie The Mirror.
Cea mai mare dorință a tinerei, diagnosticată cu cancer în stadiu terminal, a fost să se căsătorească cu logodnicul ei, Lee, avându-i pe fiii lor alături la ceremonie. Prietenii cuplului s-au mobilizat pentru a strânge banii de nuntă.
Visul lui Jade era o nuntă în ianuarie, însă starea ei s-a înrăutățit brusc, așa că ceremonie a fost grăbită, iar pe 31 decembrie, cei doi s-au căsătorit în casa în care locuiau, în Portadown.
Mai târziu, în acea seară Jade a adormit și, din păcate, nu s-a mai trezit niciodată. Jade a murit liniștită acasă, la începutul zilei de 2 ianuarie, cu mine și (tatăl ei) Billy ținând-o de mână, a mărturisit soțul lui Jade, Lee Parker.
În urmă cu un an, Jade a început să acuze dureri de cap și medicul ei i-a spus că are polipi sau mici excrescențe în pasajul nazal. Tinerei i s-au prescris antibiotice și s-a întors acasă. Avea doi băieți – Ben, în vârstă de 6 ani, și James, 2 ani, alături de care creștea fiul lui Lee, Kai, 13 ani.
Programarea la secția ORL a spitalului Craigavon a fost anulată din cauza pandemiei de Covid-19. Apoi, Jade a ajuns la urgență și acolo a fost diagnosticată cu cancer.
Pe 17 decembrie, familiei i s-a spus că boala s-a răspândit în partea din spate a capului și la coloana vertebrală, iar a doua, lui Jade i s-a comunicat că mai are de trăit câteva luni. Din păcate, s-a stins însă după două săptămâni.