Prima pagină » Știri externe » UPDATE: ​Dreptul la AVORT, inclus explicit în Constituția Franței. Această premieră mondială vine dintr-o țară majoritar catolică!

UPDATE: ​Dreptul la AVORT, inclus explicit în Constituția Franței. Această premieră mondială vine dintr-o țară majoritar catolică!

UPDATE: ​Dreptul la AVORT, inclus explicit în Constituția Franței. Această premieră mondială vine dintr-o țară majoritar catolică!

UPDATE: Vot zdrobitor, 780 de voturi pentru dreptul femeilor la avort, 72 împotrivă. „Mândrie franceză, mesaj universal”, postează Macron

Dezbaterea istorică din parlamentul francez s-a deschis puţin după ora locală 15.30, în cadrul solemn al Castelului Versailles şi al uriaşului său hemiciclu, unde cei 925 de parlamentari au decis să înscrie avortul în textul fundamental. Yaël Braun-Pivet, preşedinta Adunării Naţionale, a anunţat că 780 de deputaţi au aprobat propunerea şi doar 72 de deputaţi au votat împotrivă. Pentru a fi adoptat, textul guvernului trebuia să fie votat de cel puţin 3/5 din membrii Congresului. Au participat la vot 902 deputaţi din 925, existând 852 de voturi exprimate.

Sărbătoare pe 8 Martie!

La scurt timp, preşedintele Republicii, Emmanuel Macron, şi-a exprimat bucuria faţă de rezultatul votului pe X. „Mândrie franceză, mesaj universal”, a scris el. „Să sărbătorim împreună intrarea unei noi libertăţi garantate de Constituţie prin prima ceremonie de consacrare din istoria noastră deschisă publicului”, a îndemnat Macron.

Știrea inițială

Franța devine luni prima țară care trece în mod explicit întreruperea voluntară de sarcină (avortul) în Constituția sa. Este o poziție în evident contrast față de multe alte țări, mai ales catolice, unde acest drept este pe o pantă a regresului, transmite France Presse. De asemenea, Franța are o extrem de puternică comunitate musulmană.

Deputații și senatorii reuniți într-o ședință solemnă de Congres la Palatul Versailles urmează să aprobe luni cu o foarte largă majoritate modificarea Constituției propusă de guvernul președintelui Emmanuel Macron.

Dreptul la avort, de Ziua Femeii

Cu patru zile înainte de 8 martie, Ziua internațională a drepturilor femeii, această reformă va introduce în articolul 34 următoarea frază:

Legea determină condițiile în care se exercită libertatea garantată femeilor de a recurge la o întrerupere voluntară a sarcinii.

Pentru a aproba această modificare este necesară o majoritate de trei cincimi din voturile exprimate. Acest prag ar urma să fie atins fără dificultăți, dacă se ține cont de voturile masive în favoarea proiectului din Adunarea Națională (493 de deputați „pentru” și 30 „contra”) și din Senat (267 la 50).

Începutul sfârșitului unei ere

„Când drepturile femeilor sunt atacate în întreaga lume, Franța se ridică și își asumă rolul de avangardă a progresului”, a scris premierul Gabriel Attal pe rețeaua de socializare X la sfârșitul lunii februarie.

Nu există suspans, dar este un moment crucial”, a spus Yaël Braun-Pivet, președinta Adunării Naționale franceze și prima femeie care prezidează un Congres, adăugând că este „un moment important pentru femeile din întreaga lume.

Aceasta va fi „prima prevedere constituțională atât de explicită și de amplă pe această temă, nu doar în Europa, ci în lume”, a subliniat Leah Hoctor de la Center for Reproductive Rights, o organizație americană care apără dreptul la avort.

Un suport popular de neimaginat, 80% din francezi sunt pentru

Susținerea popular a acestui demers este covârșitoare, de la stânga la dreapta eșichierului politic.

Reuniunea Congresului va pune punctul final unei lungi bătălii politice inițiate de stânga politică, susținută de asociațiile feministe și asumată în cele din urmă de guvern după mai multe demersuri parlamentare.

Susținută de peste 80% din populația franceză, conform mai multor sondaje, înscrierea în constituție a avortului și-a făcut treptat loc pe scena politică. Chiar și dreapta și extrema dreaptă, care se opuneau în mod tradițional ideii sau erau sceptice cu privire la formularea aleasă de guvern, au sfârșit prin a vota majoritar în favoarea reformei, în ciuda câtorva reticențe.

Votul din 28 februarie al Senatului, care fusese mult timp considerat principalul obstacol în calea proiectului, a fost surprinzător de amplu în favoarea proiectului.

„Trebuie să punem în Constituția noastră prevederi pentru a proteja mai bine femeile, pentru a ne asigura că nimeni nu se atinge de avort”, a spus duminică ministrul justiției, Eric Dupond-Moretti.

Avortul este legal în Franța din 1975

Avortul a fost legalizat în Franța în 1975, la patru ani după un apel șocant în care 343 de femei, printre care actrițele Jeanne Moreau și Catherine Deneuve și scriitoarele Simone de Beauvoir, Marguerite Duras și Françoise Sagan, au dezvăluit că au făcut avort.

Militantă neobosită pentru constituționalizarea avortului, organizația Planned Parenthood a salutat dinainte „mesajul de speranță” pe care Congresul îl va trimite „feministelor din întreaga lume”. „Pentru că în Franța și în întreaga lume, dreptul la avort este încă grav amenințat”, a subliniat asociația pentru drepturile femeilor, în special în ceea ce privește sexualitatea și contracepția”.

 

Statele Unite, tărâmul celor liberi, virează contrar

Faptul că acest drept este în declin în alte părți ale lumii a fost demonstrat în mod dramatic în iunie 2022, când Statele Unite au anulat hotărârea Roe vs. Wade, care proteja accesul la avort la nivel federal.

De atunci, numeroase state americane au restricționat drastic sau chiar au interzis avortul pe teritoriul lor, obligând mii de americance să facă drumuri dificile și costisitoare pentru a face avort.

Această decizie de cealaltă parte a Atlanticului a avut un efect de șoc asupra opiniei publice și a aleșilor francezi, ducând la primele inițiative în același an, inițial impulsionate de stânga radicală.

Biserica Catolică, resemnată

În martie 2023, Emmanuel Macron și-a anunțat intenția de a înscrie în Constituție „libertatea” de a face avort.

În ultimele zile, s-au făcut auzite puține voci potrivnice proiectului. Conferința episcopilor francezi și-a exprimat „tristețea” față de idee, în timp ce, la extrema dreaptă, Marion Maréchal, cap de listă al partidului Reconquête! pentru alegerile europene, a criticat ironic inițiativa, spunând că este vorba de un „artificiu juridic”.

Opozanții avortului au anunțat un miting la Versailles luni după-amiază, în timp ce susținătorii reformei și-au dat întâlnire la Trocadéro din Paris, unde a fost organizată o retransmitere a votului pe un ecran gigant, la inițiativa primăriei și a Fondation des Femmes.

„Acesta este un eveniment global, o sursă de inspirație pentru femeile din întreaga lume. Ne-a depășit așteptările”, a declarat pentru AFP Claudine Monteil, o pionieră a mișcării feministe, care a fost cea mai tânără semnatară a „Manifestului celor 343″ din 1971.

Citiți și: BOR: „Încurajarea și promovarea etatistă a avortului depășește cu mult granița între viața și moartea unei persoane”

Țara unde femeile care fac avort pot fi condamnate până la 40 de ani de închisoare

Papa Francisc: Avortul este ca angajarea unui asasin, opoziția fiind o chestiune umană, nu religioasă

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca ... vezi toate articolele

Citește și