DUMNEZEU ÎN CONSTITUȚIE. Vladimir Putin, pus pe fapte mari: Creatorul și interzicerea căsătoriilor gay, prioritățile liderului rus
Vladimir Putin vrea ca în Constituție să fie specificat că mariajul este „între un bărbat și o femeie”, scrie Deutsche Welle. Printre amendamentele înaintate Parlamentului de către președintele rus se numără și menționarea „credinței în Dumnezeu” în Legea fundamentală.
Vladimir Putin a depus, luni, amendamente, la Parlament, care interzic căsătoriile între persoane de același sex în Constituție. De asemenea, este introdusă în Constituție mențiunea „credință în Dumnezeu”, iar căsătoria este „între un bărbat și o femeie”, potrivit vicepreședintelui instituției Piotr Tolstoi.
Președintele rus s-a raliat de mult timp opiniilor Bisericii Ortodoxe Ruse este un promotor al îndepărtării Rusiei de valorile liberale. Luna trecută, el a spus că nu va legaliza căsătoriile între persoanele de același sex, în perioada mandatului său prezidențial.
Putin a adăugat că nu are prejudecăți față de persoanele gay, însă a precizat că homosexualitate și fluiditatea de gen sunt contrare valorilor tradiționale ruse.
O lege federală, semnată de Putin în anul 2013, consideră deja o infracțiune „promovarea publică a homosexualității”. În prezent, doar cuplurile heterosexuale pot adopta copii.
Înainte de acest act normativ, homosexualitatea în Rusia era oficial incriminată, prin lege, până în 1993 și considerată boală mintală până în 1999.
Pe 18 octombrie 2018, România a invalidat referendumul pentru familie, deoarece nu a atins pragul de participare de cel puțin 30%. Referendumul a fost organizat la începutul lunii octombrie 2018, și prevedea ca în Constituție să fie precizat că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”, nu pe căsătoria între soți, cum este în prezent.