După 20 de ani, varianta Kremlin. Încrederea rușilor în președinte a scăzut la cel mai mic nivel, după 2000, dar Putin rămâne ferm: ”Mă simt responsabil pentru ceea ce se întâmplă în Rusia și pentru ceea ce se va întâmpla în viitor” (ANALIZĂ)
Au trecut 20 de ani de când Vladimir Putin, fostul ofițer KGB, ocupă funcțiile cele mai înalte în ”noua Rusie”. Considerat de mulți dintre ruși drept un adevărat salvator al poporului, Putin se confruntă, acum, cu nivelul cel mai scăzut al încrederii, însă rămâne același ”actor” care își poate spune replicile atent redactate fără să clipească, indiferent de oră sau de loc.
În 1999, președintele Boris Elțîn l-a promovat pe Vladimir Putin în funcția de prim-ministru. Atunci a început fulminanta ascensiune politică a celui care, astăzi, refuză eticheta de ”Țar” și spune că un președinte ”muncește în fiecare zi”.
”Un țar este cel care stă, privește de sus și spune vor face așa cum comand eu, în timp ce probează o șapcă și se privește în oglindă. Un țar emite doar ordine, în timp ce un președinte lucrează în fiecare zi”, a declarat Putin în timpul unor interviuri acordate TASS, sub titlul ”20 de întrebări cu Vladimir Putin”.
Vladimir Putin a devenit președinte după demisia lui Boris Elțîn
Tehnic vorbind, Vladimir Putin conduce Rusia de 20 de ani. A devenit președinte în 2000 – după demisia lui Boris Elțîn -, păstrând funcția supremă până în 2008. La primul său mandat, a primit 53% din voturile rușilor, fiind reales pentru un al doilea mandat în 2004.
Constituția Rusiei de la vremea respectivă nu i-a mai permis lui Vladimir Putin să candideze pentru funcția de președinte, însă ”jucătorul” de la Kremlin a descoperit o ”portiță” care i-a a asigurat exercitarea influenței. Președinte al Rusiei a devenit Dmitri Medvedev, iar acesta l-a numit prim-ministru pe Putin, toate deciziile importante fiind luate, în ultimă instanță, de ”adevăratul lider”.
Putin a fost reales președinte al Rusiei în luna martie a anului 2012, iar după aceea a câștigat, fără emoții, un alt mandat, pandemia de coronavirus găsindu-l în aceeași funcție supremă pe care nici nu are de gând să o scape din mâini.
”Țarul”, acces de sinceritate: ”Asta nu mi-ar fi trecut prin minte…”
În timpul interviului acordat TASS, Vladimir Putin a apăsat și pe o pedală a sincerității dezarmante care atinge coarda sensibilă a rușilor.
În același timp, a transmis, ferm, că dorește să rămână la putere, simțindu-se ”responsabil” pentru soarta Rusiei.
”Nu mi-a trecut niciodată prin minte (n.red. – că va păstra puterea atâta timp). Nu am crezut niciodată că voi ajunge aici. Asta nu mi-ar fi trecut prin minte. Mă simt responsabil (n.red. – întrebat dacă se gândește să abandoneze cursa, la un moment dat) pentru ceea ce se întâmplă în Rusia și pentru ceea ce se va întâmpla în viitor”, a declarat Vladimir Putin.
Încrederea rușilor în președinte, la cel mai mic nivel, însă Putin cere timp: ”Rusia modernă este încă în curs de dezvoltare și formare”
Totuși, situația din Rusia nu oferă o imagine de poveste cu happy-end, atât de îndrăgită de Vladimir Putin. Oamenii sunt nemulțumiți, iar președintele nu se mai bucură de acea încredere pe care o descoperea, în statistici, acum 20 de ani.
Pandemia de coronavirus a adâncit criza economică, medicală și socială, prețurile la alimentele de bază au crescut, iar din ce în ce mai mulți ruși își pierd locurile de muncă. Chiar și cei din Sankt Petersburg (fost Leningrad), orașul în care s-a născut Putin – pe 7 octombrie 1952, fiind cel mai mic dintre cei trei fii născuți de Vladimir Spiridonovici Putin și soția sa Maria Ivanovna Putina – au ajuns la concluzia alarmantă că autoritățile de la Kremlin sunt depășite de situația critică, pierzându-și credibilitatea, încetul cu încetul, și îndepărtându-se, constant, de nevoile reale ale rușilor.
Printre rânduri, chiar Putin recunoaște că Rusia se află, încă, în plină transformare, cu toate că o conduce de 20 de ani. Și, paradoxal, cere… timp.
”Nu a trecut mult timp, după standardele istorice, de la prăbușirea și dezintegrarea Uniunii Sovietice și, cu siguranță, Rusia modernă este încă în curs de dezvoltare și formare. Suntem încă foarte vulnerabili din multe puncte de vedere și multe, așa cum spun oamenii obișnuiți, s-au făcut în grabă. Avem nevoie de stabilitate internă, de timp pentru întărirea țării și a tuturor instituțiilor sale”, a transmis Putin în luna iulie.
Putin se confruntă nu numai cu pierderea încrederii rușilor, ci și cu acuzații legate de tentativele de eliminare ale adversarilor politici – vezi cazul Navalnîi -, de imixtiuni în politica internă a foștilor sateliți sovietici și de permanentizarea unor strânse legături financiare cu moguli ruși care îi sunt ”prieteni” și care sunt plasați în poziții privilegiate.
Primarul Moscovei, avertisment în legătură cu infecțiile din capitala Rusiei: ”Acest lucru trezește o îngrijorare mare”
Serghei Sobyanin, primarul Moscovei, s-a declarat – pe blogul personal – extrem de îngrijorat de numărul din ce în ce mai mare de persoane infectate cu noul coronavirus.
Moscova, de altfel, se poziționează pe primul loc în Rusia în ceea ce privește numărul de persoane infectate, iar în ultima perioadă trendul este ascendent. 339.431 de cazuri COVID-19 au fost confirmate în oraș, inclusiv 4.618 ieri, 13 octombrie. Aproximativ 266.470 de persoane s-au vindecat, potrivit informațiilor făcute publice, iar 5.739 de ruși au murit.
”Luni (n.red. – 12 octombrie), 1.250 de persoane au fost spitalizate. Numărul de cazuri înregistrate se apropie de 5.000. Cu siguranță, acest lucru trezește o îngrijorare mare”, a scris primarul Sobyanin pe blogul său.
Rusia rămâne pe locul al patrulea în lume, în acest nedorit clasament al infecțiilor cu noul coronavirus, înregistrându-se 1.340.409 de cazuri și 23.205 de decese.
Calmul proverbial al lui Putin s-a spart ca un balon de săpun: ”Degeaba behăiți!”
Vladimir Putin pozează, de fiecare dată, în liderul care nu poate fi ”tulburat” de nicio întrebare, reușind să evite ”ambuscadele”.
Însă, atunci când este vorba despre viața personală, liderul de la Kremlin reacționează prompt și încearcă să o păstreze cât mai departe de ochii curioșilor.
În anii `80, Vladimir Putin s-a căsătorit cu Lyudmila Shkrebneva (pe data de 28 iulie 1983) și au locuit împreună, în Germania de Est, din 1985 până în 1990. Au două fiice, Mariya Putina, născută pe 28 aprilie 1985 în Leningrad, și Yekaterina Putina, născută pe 31 august 1986 în Dresda, Germania de Est. Lyudmila Shkrebneva – fostă stewardesă la Aeroflot, filiala Kaliningrad – a absolvit secția de limbă spaniolă și filologie a Departamentului de Filologie al Universității de Stat din Leningrad în 1986, numai că mariajul s-a năruit în 2013, anunțul fiind făcut chiar de Vladimir Putin, pe 6 iunie, ulterior fiind dat publicității un comunicat prin care Kremlinul a confirmat despărțirea.
Cu doar câteva zile în urmă, Putin s-a ”rățoit”, în timpul unei conferințe de presă, la un jurnalist care… ar fi tușit ostentativ. Jurnalistul respectiv l-a întrebat pe Putin cine este persoana care deține cea mai mare autoritate în relația cu nepoţii săi: ”Ei sunt încă mici. Pe unul dintre ei, fiica mea a început deja să-l înveţe să înţeleagă ce înseamnă viaţa”, a răspuns Putin.
Numai că jurnalistul a insistat și l-a întrebat pe președinte despre care dintre cele două fiice ale sale este vorba, Mariya sau Yekaterina, ținute tot timpul ”în umbră”.
Acesta a fost momentul în care Putin s-a enervat, cu toate că încerca să păstreze aparențele. ”Ce contează?”, i-a replicat jurnalistului, iar acesta a exclamat ”O!” şi a tuşit. ”Degeaba behăiţi!”, l-a apostrofat Putin. ”Nu behăi, tuşesc!”, a răspuns ziaristul, iar Putin l-a admonestat. ”Cu atât mai mult. Nu aveţi de ce tuşi. Nu trăiţi viaţa mea şi nu înţelegeţi ce înseamnă problemele de securitate. Când o persoană este departe de toate astea, nu le observă pur şi simplu”, a accentuat Vladimir Putin, vizibil iritat.