După accidentul nuclear din Rusia, două stații pentru măsurarea radioactivității au fost oprite
Două stații ruse pentru detectarea radiațiilor nucleare au încetat să mai transmită date la două zile după explozia produsă pe 8 august într-un poligon de testare a rachetelor din nordul Rusiei, a declarat Lassina Zerbo, directorul Organizației Tratatului de Interzicere Completă a Testelor Nucleare.
Lassina Zerbo a declarat pentru publicația The Wall Street Journal că au fost cerute explicații despre oprirea transmiterii datelor, iar autoritățile ruse au afirmat că sunt „probleme în rețelele de comunicații”.
„Așteptăm noi date despre repunerea în funcțiune de stațiilor și a sistemelor de comunicații”, a precizat Lassina Zerbo.
Cele două stații – din localitățile Dubna și Kirov – fac parte din rețeaua mondială care are rolul garantării că țările care au arme atomice se conformează Tratatului de Interzicere Completă a Testelor Nucleare. Rusia susține că respectă acest tratat, care nu este încă ratificat la nivel internațional.
Situația generează temeri că Administrația de la Moscova încearcă să limiteze accesul la dovezi despre explozia rachetei cu propulsie nucleară.
Directorul executiv al Asociației pentru Controlul Armamentului, Daryl Kimball, a declarat pentru WSJ: „Este o coincidență bizară că aceste stații au oprit transmiterea de date imediat după incidentul din 8 august. Probabil că vor să ascundă detaliile tehnice ale sistemului de propulsie pe care încearcă fără succes să îl dezvolte, dar acesta nu este un motiv legitim pentru oprirea transmiterii datelor de monitorizare a respectării interdicției privind testele nucleare”.
Statele Unite au acuzat Rusia de efectuarea unor teste nucleare de calibru mic, însă Administrația de la Moscova a respins acuzațiile. „Testele atomice nu pot fi efectuate în secret”, a declarat recent parlamentarul rus Vladimir Șamanov.
Săptămâna trecută, Administrația Vladimir Putin a anunțat că, în pofida accidentului de tip nuclear din regiunea arctică, Rusia va continua eforturile de înarmare, subliniind că evoluțiile tehnologice sunt „cu mult înaintea nivelului din alte țări”. „Din nefericire, se întâmplă accidente. Sunt tragedii. Dar, în acest caz particular, este important să ne amintim de eroii care și-au pierdut viețile în acest accident”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Eforturile Rusiei de a dezvolta tehnologii militare de acest tip rămân „considerabil cu mult înaintea nivelului din alte țări”, a subliniat Dmitri Peskov. Rugat să comenteze informațiile despre efectele nocive ale accidentului nuclear asupra populației, Peskov a precizat: „Nu am nimic de adăugat în afară de ce am spus. Vă pot asigura că într-o astfel de situație toate agențiile competente fac totul pentru a garanta că este garantată securitatea cetățenilor Federației Ruse”.
Agenția nucleară din Rusia (Rosatom) a confirmat că explozia accidentală din zona arctică s-a produs în timpul testării unor noi tipuri de „armament”, subliniind că proiectele militare vor continua. Cel puțin cinci ingineri au murit în accidentul s-a produs săptămâna trecută într-o bază militară din regiunea Arhanghelsk, pe litoralul Mării Albe. Conform experților americani, deflagrația ar putea avea legătură cu testarea noii rachete de croazieră cu propulsie nucleară 9M730 Burevestnik (SSC-X-9 Skyfall, conform terminologiei NATO). Imediat după explozie, nivelul radiațiilor a crescut în orășelul Severodvinsk, situat la 40 de kilometri est de Poligonul militar Nionoksa din regiunea Arhanghelsk.
Incidentul de tip nuclear intervine într-un moment crucial în competiția militară dintre Statele Unite și Rusia. Administrația Donald Trump tocmai a finalizat procedura de retragere din Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF), argumentând că Rusia a încălcat acordul. La rândul său, Administrația Vladimir Putin a avertizat că va fi nevoită să dezvolte noi tipuri de armament după retragerea SUA din Tratatul INF.