După ce Rusia a cerut un „avans” de 1,7 miliarde de dolari, Ucraina vrea ca un tribunal suedez să stabilească prețul gazelor
„Discuțiile dintre Moscova și Kiev pe tema prețului gazelor sunt blocate și pot fi rezolvate doar printr-o procedură de arbitraj care ar putea începe după 28 mai”, a declarat ministrul ucrainean de Finanțe Oleksandr Șlapak într-un interviu acordat la Bruxelles, transmite Bloomberg.
Gazprom a trimis marți Ucrainei o factură de 1,7 miliarde de dolari pentru gazele pe care ar urma să le importe luna viitoare, avertizând că va opri livrările dacă nu va primi banii până pe 2 iunie.
„Vom insista că ambele părți trebuie să își respecte obligațiile cu bună credință, ca măsură preventivă. Vom livra gaze Europei așa cum este prevăzut în contractul de tranzit. Vă rugăm să nu întrerupeți livrările de gaze către Ucraina și nu încălcați contractul. Așa vom cere curții de arbitraj să abordeze problema”, a spus Șlapak.
Ucraina depinde de Rusia pentru jumătate din consumul de gaze, în timp ce circa 15% din necesarul de gaze al Europei tranzitează această țară. În aceste condiții, blocarea gazelor rusești destinate Ucrainei poate afecta și livrările către Uniunea Europeană.
„Situația negocierilor a ajuns într-un punct mort”, a spus Șlapak. El a respins prețul cerut de Rusia în aprilie, afirmând că majorarea este motivată politică.
Ministrul a explicat că arbitrajul este necesar întrucât guvernul de la Kiev refuză să plătească în avans prețul majorat, în timp ce Rusia afirmă că nu va discuta un preț mai mic al gazelor înainte de achitarea datoriilor.
Un purtător de cuvânt al Gazprom a declarat marți că factura pentru luna iunie se bazează pe livrări medii de 114 milioane de metri cubi pe zi, la un preț de 485 dolari pentru o mie de metri cubi, valabil pentru trimestrul al doilea.
Guvernul de la Kiev vrea revenirea la prețul din primul trimestru, de 268,5 dolari pentru o mie de metri cubi.
Ucraina va plăti datoria pentru gazele primite în termen de 10 zile, dacă va fi semnat un nou acord, la prețul valabil în primul trimestru, a declarat premierul Arseni Iațeniuk.
Gazprom susține că Ucraina îi datorează 3,51 miliarde de dolari pentru gazele primite în 2013 și în perioada ianuarie-aprilie a acestui an.
Compania ucraineană NAK Naftogaz nu recunoaște întreaga datorie, ci doar 2,2 miliarde de dolari pentru gazele primite până la sfârșitul lunii martie, înainte de majorarea prețului.