După eșecul de anul trecut, compania privată SpaceX a lansat cu succes un satelit de spionaj al armatei SUA. Galerie FOTO spectaculoasă
O rachetă Falcon 9 având la bord NROL-76, un aparat secret al Oficiului SUA pentru Misiuni de Recunoaștere, a fost lansată luni de la Centrul spațial Kennedy (Florida), conform imaginilor difuzate pe site-ul companiei SpaceX.
La doar nouă minute după lansare, primul segment al rachetei a revenit pe Terra. Compania SpaceX a dezvoltat rachete care pot fi reutilizate.
„Lansarea rachetei și plasarea pe orbită a satelitului de spionaj s-au desfășurat în condiții bune”, a transmis prin Twitter Elon Musk, directorul general SpaceX.
Racheta Falcon 9 a companiei SpaceX a obținut în 2015 licența Forțelor Aeriene americane pentru misiuni de securitate națională, dar o lansare realizată anul trecut s-a terminat cu un dezastru.
Astfel,racheta Falcon 9 a explodat la 1 septembrie 2016 pe platforma de lansare din Cape Canaveral, suflul exploziei a cutremurat clădirile și ferestrele de la câțiva kilometri depărtare. Explozia a distrus satelitul Amos-6, deținut de Facebook, ce trebuia lansat peste câteva zile. Satelitul valora 200 de milioane de dolari.