După o scurtă „împăcare”, Coreea de Sud închide negocierile cu Nordul
Coreea de Sud a anunțat marți seara anularea discuțiilor la nivel înalt cu Coreea de Nord, prevăzute miercuri, la Seul, primele după mai mulți ani, din cauza unor neînțelegeri de protocol, relatează AFP.
„Nu vor avea loc discuții mâine”, miercuri, a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului sud-coreean al Unificării, însărcinat cu afaceri intercoreene, fără să precizeze dacă reuniunea a fost doar amânată pentru o altă dată sau anulată.
Seulul a anunțat, cu câteva ore mai înainte, dificultăți în privința alcătuirii delegațiilor care trebuiau să se întâlnească la Hotelul Grand Hilton din capitala sud-coreeană.
Coreea de Nord a anunțat că „șeful delegației noastre reprezintă o problemă”, a informat un oficial guvernamental sud-coreean sub protecția anonimatului.
După luni de tensiuni militare, marcate de amenințări cu apocalipsa nucleară, Coreea de Sud și aliații săi, precum și puterile regionale, cu China și Japonia în frunte, s-au bucurat de intenția Phenianului de a relua dialogul.
Dar, pentru a se ajunge la rezultate concrete, cele două delegații trebuie să fie conduse de către oficiali care au autoritatea necesară de a negocia, iar eșecul negocierilor de marți privind componența delegațiilor semnalează gradul de neîncredere care s-a instalat între cele două țări după separarea de la sfârșitul Războiului Coreei în 1953.
Coreea de Sud a vrut două zile de discuții între ministrul Unificării, Ryoo Kihl-jae, însărcinat de relațiile cu Coreea de Nord, și omologul său nord-coreean Kim Yang-gon.
Un dialog la acest nivel nu a mai avut loc din 2007.
Dar Coreea de Nord a refuzat, iar cele două părți au convenit să desemneze funcționari de rang înalt ale căror responsabilități în gestionarea afacerilor intercoreene rămân vagi.
Ordinea de zi a fost limitată la o serie de proiecte economice blocate, în special vizând complexul industrial de la Kaesong, situat pe teritoriul nod-coreean, închis de Phenian în aprilie, în perioada celor mai intense tensiuni.
Președinta sud-coreeană Park Geun-hye a declarat marți că speră ca aceste negocieri să reprezinte „un prim jalon” în cadrul procesului de apropiere, care este necesar să conducă la o pace durabilă în Peninsula Coreeană.
Gaidau Ion, ion.gaidau@mediafax.ro