Prima pagină » Știri externe » După un scandal fără precedent, Cehia își caută prim-ministru. Nume și scenarii posibile

După un scandal fără precedent, Cehia își caută prim-ministru. Nume și scenarii posibile

După un scandal fără precedent, Cehia își caută prim-ministru. Nume și scenarii posibile
Puterea din Cehia trebuie să găsească până vineri un nou prim-ministru, după ce Peter Necas (ODS) a demisionat luni, în urma unui scandal fără precedent de corupție și abuz de putere, scrie cotidianul Mlada Fronta DNES, din Praga, potrivit Presseurop.

Puterea din Cehia trebuie să găsească până vineri un nou prim-ministru, după ce Peter Necas (ODS) a demisionat luni, în urma unui scandal fără precedent de corupție și abuz de putere, scrie cotidianul Mlada Fronta DNES, din Praga, potrivit Presseurop.

Sarcina găsirii unui înlocuitor pentru Necas într-un timp atât de scurt nu este deloc ușoară, existând puține variante de candidați care să primească susținerea tuturor părților – colegii din partid, partenerii de coaliție de guvernământ, Parlament și, foarte important, a președintelui Milos Zeman.

Unul dintre numele vehiculate este al lui Martin Kuba, actual ministru al Comerțului și Industriilor și vicepreședintele ODS. Problema cu candidatura lui, însă, este că Martin Kuba nu e deloc agreat de conservatorii și liberalii cu care ODS (dreapta) asigură guvernarea Cehiei.

Pe aceeași listă foarte scurtă este vehiculat și numele lui Jiri Pospisil, fost ministru al Justiției, foarte popular în Cehia. Un alt posibil prim-ministru este Miroslava Nemcova, președintele camerei inferioare a Parlamentului ceh. Nici actualul ministru al Transporturilor, Zbynek Stanjura, nu este exclus din discuții, mai relatează jurnaliștii praghezi.

Pentru a trece de Parlament, unde coaliția de guvernare nu are majoritate, viitorul prim-ministru trebuie să obțină cel puțin 101 din cele 200 de voturi.

„Președintele Milos Zeman este, acum, jucătorul-cheie”, punctează DNES, explicând că șeful statului este considerat rivalul politic al lui Necas. Există, totuși, mari șanse ca Cehia să se confrunte cu alegeri anticipate.

Scandalul care a dus la demisia premierului ceh a survenit după ce directoarea cabinetului său și, potrivit tabloidelor, prietena lui, a fost arestată. Jana Nagyova, în vârstă de 48 de ani, este acuzată de corupție politică și utilizarea în interes personal a serviciilor de informații militare, printr-o operațiune ilegală de filare a soției premierului demisionar, de care acesta tocmai a anunțat că va divorța. În acest scandal sunt implicați și mai mulți generali.

Tot în acest scandal sunt implicați și diverși oameni de afaceri și lobby-iști bănuiți de deturnare de fonduri.

 

Autor

Citește și