E-mailurile cancelarului Germaniei, Olaf Scholz, analizate de Poliție. Ancheta are legătură cu scandalul „CumEx Files”
E-mailurile cancelarului Germaniei, Olaf Scholz, au fost analizate de către Poliție în cadrul unei anchete legate de „CumEx Files”, un scandal privind o fraudă fiscală.
Informația a fost făcută publică de cotidianul Hamburger Abendblatt. Anchetatorii au examinat e-mailurile lui Scholz în luna martie. Au fost analizate mesajele acestuia începând cu 1 ianuarie 2015, când actualul cancelar era primar al orașului Hamburg.
Olaf Scholz a fost primar al Hamburgului până în 2018, când fostul cancelar Angela Merkel l-a numit ministru de Finanțe.
Scandalul „CumEx”, o fraudă dezvăluită pentru prima dată în 2017, se referă la o schemă ingenioasă de optimizare fiscală pusă în aplicare de bănci şi care permite investitorilor străini să-şi reducă impozitele pe dividende, informează Agerpres.
Potrivit sursei citate, zeci de persoane au fost puse sub acuzare în acest dosar, iar printre acestea se numără și bancheri, avocați, comercianți sau consilieri financiari. Scandalul are ramificații în mai bine de zece țări.
Olaf Scholz va fi audiat de o comisie parlamentară
Banca Warburg din Hamburg ar fi trebuit să ramburseze 47 de milioane de euro bugetului local, dar Primăria a renunțat la acești bani în 2016. În acest context, anchetatorii vor să afle dacă lideri politici, printre care și Olaf Scholz, pe atunci primar al orașului, au făcut presiuni asupra autorităților financiare să nu mai colecteze aceste sume. Scholz neagă că ar fi făcut presiuni asupra organelor fiscale pentru a renunța la recuperarea acestor bani.
Decizia de a renunţa la rambursarea sumelor datorate de Warburg Municipalității din Hamburg ar fi fost luată la scurt timp după o discuţie a primarului de atunci, Olaf Scholz, cu Christian Olearius, la acea dată responsabil al băncii.
Cancelarul va fi audiat vineri, la Hamburg, de către o comisie parlamentară, în legătură cu rolul său în holzaceastă afacere.
Purtătorul de cuvânt al lui Olaf Scholz, Steffen Hebestreit, a declarat că șeful Guvernului nu era la curent cu ancheta referitoare la e-mailurile sale, dar a adăugat că „nu există nimic de ascuns”.