E-mailurile din care îți puteai da seama ce urmează să se întâmple cu Michael Jackson
Un schimb de e-mailuri referitoare la starea îngrijorătoare de sănătate a lui Michael Jackson, în ultimele zile de viață, a fost dat publicității și urmează să fie folosit ca probă în dosarele care se află încă pe rol, privitoare la decesul megastarului, scrie nydailynews.com.
Jurnaliștii de la The Daily News au intrat în posesia acestor mailuri în care Kenny Ortega, regizorul turneului care se afla la acel moment în pregătire- „This Is It”, își exprima îngrijorarea față de starea de sănătate a megastarului, către Randy Phillips, producătorul evenimentului.
În mesajele trimise pe 20 iunie 2009, Ortega spune că Michael Jackson i-a părut „slăbit și obosit” în timpul repetițiilor pentru turneu și că megastarul „tremura, nu era coerent și avea obsesii”. Regizorul a avansat de asemenea ideea ca Jackson să facă un examen psihologic.
Pentru că Phillips nu a răspuns, Ortega a trimis un nou email, 11 ore mai târziu: „Sincer, am simțit că dacă îl încurajez sau îi permit să urce pe scenă, noapte trecută, s-ar fi putut răni”, a scris regizorul.
Sursa: bestofmichaeljackson.jclondon.com
Răspunsul producătorului a venit într-o oră: „Este important ca nici tu, nici eu și nimeni din preajma acestui show să nu devină psihiatru sau psiholog. (…) Murray a spus că Michael nu este doar pregătit psihic să susțină turneul, dar descurajându-l să concerteze i-ar accelera declinul, în loc să îl stopeze”. Phillips a mai spus că a ținut legătura cu Conrad Murray, doctorul personal al lui Michael, și că medicul i-a câștigat un „imens respect”.
Cardiologul Conrad Murray, cel în grija căruia se afla cântărețul atunci când a murit, a fost condamnat, în noiembrie anul trecut, la patru ani de închisoare pentru ucidere involuntară, la finalul unui proces intens mediatizat. Murray a recunoscut că i-a administrat megastarului doze de anestezic puternic, în dimineața zilei în care Michael a murit dar și pe parcursul lunilor precedente.