Echipe de intervenție au început recuperarea cadavrelor victimelor avionului malaysian
Potrivit AFP, echipe de intervenție au ajuns sâmbătă în apropierea satului Grabov, începând să ia unele corpuri pentru a le duce la morga din Donețk. La câțiva kilometri se aud explozii, pe linia frontului dintre insurgenți și armata ucraineană.
Conform insurgenților proruși, alte 27 de cadavre, găsite în alt sat, au fost transportate la principala morgă din regiunea separatistă.
Însă Administrația de la Kiev acuză că insurgenții proruși încearcă să distrugă, „cu susținerea Rusiei”, probele în ancheta privind doborârea avionului malaysian. „Insurgenții proruși încearcă să distrugă, cu susținerea Rusiei, dovezile acestei crime internaționale”, anunță Guvernul de la Kiev. „Teroriștii au transportat 38 de victime la morga din Donețk, unde specialiști care au un accent rus au anunțat că vor să efectueze autopsii. Teroriștii caută și mijloace de transport de mare capacitate pentru transportarea fragmentelor fuselajului avionului în Rusia”, precizează Guvernul ucrainean.
Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbușit pe 17 iulie în apropierea localității Grabovo, la 50 de kilometri de Donețk, într-o zonă în care au loc confruntări între forțele ucrainene și separatiștii proruși. Cursa MH17 zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur și avea la bord 298 de persoane. Nu există supraviețuitori.