Economia SUA primește prima lovitură grea după 2011

Publicat: 29 05. 2014, 16:02
Actualizat: 03 02. 2019, 21:13

Inițial, Departamentul pentru Comerț a raportat luna trecută că PIB-ul a avansat cu 0,1% în primele trei luni ale acestui an.

Declinul din primul trimestru a fost determinat în principal de investițiile scăzute, în special în construcții de locuințe, birouri și fabrici.

Datele referitoare la investițiile companiilor în construcții au fost revizuite la un declin de 7,5%, în loc de o creștere de 0,2%. Investițiile rezidențiale s-au redus cu 5%.

Creșterea stocurilor, care contribuie la PIB, a fost revizuită în sens negativ, la 49 de miliarde de dolari, de la nivelul raportat inițial de 87,4 miliarde de dolari. În ultimele două trimestre ale anului trecut stocurile au crescut cu mai mult de 100 de miliarde de dolari, în fiecare dintre acestea.

Exporturile Statelor Unite au scăzut cu 6%, în timp ce importurile au avansat cu 0,7%, în loc de o contracție de 1,4%. Cheltuielile de consum au crescut cu 3,1%.