Edward Snowden, noul Assange – Erou sau trădător? PLUS: Cum apare România pe harta interceptărilor din SUA
Administrația Obama se confruntă, în cel de-al cincilea an al său, cu cea mai gravă criză prin care a trecut până acum. Criza este, de fapt un cumul de crize, care atacă unul dintre principiile pe care Barack Obama și-a fundamentat președinția: transparența ramurii executive. Începând cu scandalul de la Fisc, continuând cu disputa Associated Press-Departamentul de Justiție și ajungând până la scandalul interceptărilor din cadrul NSA devenit un al doilea WikiLeaks, mediul american remarcă marea promisiunea ante-2008 încălcată de președintele democrat: o administrație mai transparentă. Reacții au apărut și la nivel european, Comisia Europeană cerând „un angajament clar din partea Statelor Unite în privința respectării dreptului fundamental al tuturor cetățenilor europeni la protecția datelor lor personale”, a declarat marți în Parlamentul European (PE) comisarul însărcinat cu Sănătatea Tonio Borg, prezentând poziția CE pe această temă.
Dezvăluirea de către The Guardian a identității sursei (la cererea acestei surse) scurgerii de informații despre adevărata dimensiune a interceptărilor făcute de guvernul american este de departe cel mai comentat subiect din presa internațională și americană de la începutul acestei săptămâni. De la portretizarea unui „Big Brother” sub chipul unui tehnocrat liberal, la apărarea utilității interceptărilor pentru securitatea Statelor Unite, la apelurile bipartite pentru extrădarea și judecarea tânărului -fost angajat CIA- Edward Snowden, acum autoexilat în Hong Kong, mediul politic și presa deopotrivă reacționează. Indiferent de partid și de trustul de presă, transpare certitudinea că Administrația Obama se confruntă cu o criză de credibilitate fără precedent, care va afecta puternic și agenda legislativă a acestui președinte ce și-a propus să fie ținut minte strict datorită politicilor și reformelor sale.
John Head, jurnalist independent și scriitor din statul american Georgia, a declarat pentru gândul că, zilele acestea, cei mai vocali critici ai președintelui american și ai programlor secrete din NSA sunt tocmai marii susținători ai lui Barack Obama.
După un scurt comentariu la finele săptămânii trecute, Casa Albă a intrat în silentio stampa până luni, reacțiile oficiale venind acum din partea altor instituții ale statului, care subliniază caracterul legal și necesar al modalităților de supraveghere a comunicațiilor telefonice și online. Ieri, într-un briefing de presă, purtătorul de cuvânt Jay Carney s-a limitat la politețuri despre disponibilitatea Administrației de a avea o dezbatere pe această temă.
Scandalul NSA – Context
NSA este abrevierea pentru National Security Agency (poreclită și No Such Agency – în traducere liberă „Agenția care nu există”), cel mai mare serviciu secret de informații al guvernului american, care funcționează în subordinea Departamentului Apărării și este furnizor pentru CIA, FBI și alte agenții și instituții ale statului american, explică Bloomberg BusinessWeek. Culegerea de informații se realizează atât din mediul online, cât și din cel electronic, deci și de pe Internet, și de la telefon. Scopul NSA este în primul rând de a găsi informații referitoare la teroriști sau viitoare atacuri de acest fel, sub supravegherea – cel puțin teoretică – a Congresului SUA, dar și a Foreign Intellingence Court (FISC).
Cu timpul, însă, NSA a primit puteri din ce în ce mai mari, înlăturând mai ales obstacolul mandatului judecătoresc de care avea nevoie pentru a primi date de la companiile de telefonie sau de la furnizorii de Internet.
În 6 iunie, însă, a devenit știre de circulație mondială dimensiunea accesului NSA la datele de Internet și listingurile companiilor de telefonie, când The Guardian și Washington Post scriau despre programul prescurtat PRISM. „PRISM” este numele de cod pentru un program secret prin care NSA avea acces direct la serverele centrale ale celor mai mari nouă servere ale unor companii precum Apple, Facebook, Yahoo! și Google – acces pe care toate aceste companii l-au negat, mai cu jumătate de gură. Dincolo de intruziunea necontrolată a statului, există o altă miză, dată de efectele de imagine asupra tuturor acestor companii, care au în prezent grave probleme de credibilitate.
În ciuda negărilor din partea marilor companii de Internet, Administrația Obama a confirmat mare parte din dezvăluirile din presă. MAI MULTE DETALII, AICI
Pe urmă, scandalul s-a extins, odată cu dezvăluirea The Guardian că NSA obținuse, în virtutea unei decizii secrete în instanță, acces la listingurile zilnice (convorbiri naționale și internaționale) ale celei mai mari companii de telefonie mobilă din SUA – Verizon.
România și harta NSA
Boundless Informant sau, în traducere liberă, „Informatorul fără frontiere”. Acesta este, potrivit unor documente secrete obținute tot de The Guardian, instrumentul de centralizare a datelor obținute prin programul PRISM al NSA. Acesta permite gruparea pe țări a informațiilor în funcție de tipul lor, de țări și așa mai departe, având o componentă foarte importantă de cuantificare.
Spre exemplu, în luna martie a acestui an, Boundless Informant a organizat 3 miliarde de interceptări din calculatoarele cu servere în SUA. La nivel mondial, au fost făcute și cartografiate prin intermediul acestui instrument 97 de miliarde de rapoarte, tot în luna martie.
O hartă făcută de Boundless Informant și prezentată de The Guardian, fiind extrasă dintr-un document datat 2007, arată în ce măsură sunt supravegheate anumite țări. Culorile de pe hartă variază de la verde, care înseamnă țară cel mai puțin supravegheată, până la roșu, care înseamnă țară supravegheată intens. Din prima categorie face parte și România, în timp ce țări colorate cu roșu pe harta NSA sunt Iranul și Pakistanul.
La zi: sursa dezvăluirilor și apariția noului Assange
Duminică seară, The Guardian a dezvăluit sursa acestor scurgeri de informații, la cererea acestei surse. Așa a făcut lumea cunoștință cu tânărul Edward Snowden (29 de ani), proaspăt fost angajat al unei companii contractate de NSA. Snowden, fost angajat CIA și cu experiență în comunitatea informațiilor de la 19-20 de ani, a plecat de la NSA, nu înainte însă de a lua orice putea lua, mai ales fișierul Power Point folosit pentru pregătirea noilor angajați, pe care l-a și dat ziarului britanic.
Dintr-o cameră de hotel din Hong Kong, unde a fugit imediat după ce a plecat din NSA, lumea a făcut cunoștință cu un personaj similar lui Julian Assange, de la WikiLeaks (care și-a declarat deja aprecierea pentru Snowden). Snowden vorbea frumos, despre principii și libertăți, despre alegerea lui de a renunța la totul pentru a face un bine societății. Și totuși, a încălcat cea mai gravă regulă a meseriei lui: confidențialitatea. Nu este aceasta o infracțiune? „Am văzut suficiente infracțiuni din partea guvernului. Ar fi ipocrit din partea lor să mă facă pe mine infractor”.
Dincolo de discursul calm din fața camerei al acestui om care spune că nu vrea să se ascundă în spatele anonimatului se află un tânăr care a fugit din țara lui și stă închis într-o cameră de hotel, de frică. Vorbește întruna despre cum e ascultat și are grijă să facă un zid de perne la ușă, pentru că se teme că este ascultat și așa, povestește același The Guardian. Între timp, Snowden a dispărut de la hotelul în care a stat până la interviul pentru The Guardian,
Între timp, în țară, republicani și democrați deopotrivă cer extrădarea lui Snowden, pentru a putea fi anchetat pentru dezvăluirea atâtor informații secrete. De cealaltă parte, Booz Allen Hamilton, compania pentru care lucra în cadrul NSA și care trăiește numai din contractul cu comunitatea americană de informații, încearcă din răsputeri să facă din Snowden personajul deviant, excepția de la regula confidențialității fără margini care, numai în anul fiscal precedent, a câștigat 1,3 miliarde de dolari, 23% din tot profitul său, conform The New York Times.
Dincolo de pedepsirea „trădătorului”, există apeluri la o reformă sistemică a culegerii de informații, arată un alt articol dn NYT.
De cealaltă parte, avem o altă sursă celebră de informații clasificate, respectiv Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, care l-a numit pe Snowden un „erou”, care a deconspirat „una dintre cele mai mari probleme ale acestui deceniu” – apariția unui stat-spion, conform The Guardian. Assange a mai spus că s-a aflat în contact indirect cu Snowden, prin intermediul anturajului acestuia.
Val de reacții în ultimele zile – pro și contra
„Noi, americanii, tindem să credem că putem avea totul și că nu e nevoie de compromisuri. Vrem să ne știm în siguranță în fața oricăror pericole teroriste. Vrem, de asemenea, să trăim într-o societate liberă, transparentă, în care drepturile noastre sunt respectate și intimitatea de asemenea”, a comentat pentru gândul un jurnalist freelancer din SUA, John Head. „Astfel că, dacă guvernul nu reușește să împiedice orice fel de act terorist, ne supărăm. În același timp, dacă eforturile guvernului de a depista oameni care complotează împotriva noastră par să aducă atingere drepturilor și intimității noastre, ne supărăm”, a adăugat jurnalistul american.
Totodată, cei mai vehemenți critici ai PRISM, NSA și programul de contraterorism al președintelui Obama sunt tocmai marii susținători ai liderului de la Casa Albă. „Aceștia îl acuză acum că avizează aceleași practici ilegale de spionaj pe care le ataca în timpul administrației Bush ori pe vremea când candida la prezidențiale, în 2008. Sigur, președintele spune acum că face ce poate pentru a-i proteja pe americani. Cei care sunt dezamăgiți de el acum cred că acesta nu trebuie să-și încalce principiile pentru a-i apăra pe ei”, a mai comentat pentru gândul John Head, democrat.
Argumente pro-NSA și actualul sistem:
– „Sistemul de metadate” construit de NSA este legal și necesar, el făcând parte din războiul american împotriva terorismului, scrie Wall Street Journal, într-un articol nesemnat. Contrar curentului de opinie, WSJ consideră că avem de-a face cu un fals scandal, mult sub altfel de polemici recente în care a fost implicată Casa Albă. Mai mult, articolul se arată foarte critic la adresa jurnalistului The Guardian care a obținut aceste informații de la Edward Snowden, Glenn Greenwald, despre care spune că are o binecunoscută poziție anti-război american împotriva terorismului.
– Top secret ar trebui să fie top secret, argumenează expertul american pe probleme de securitate Max Boot, în Commentary Magazine. Cu toate că dezvăluirile ridică semne pertinente de întrebare privind practicile de spionaj ale guvernului american, de ce au ajuns subiect de presă?, se întreabă autorul articolului de opinie citat. „Este vorba, până la urmă, de informații clasificate – pe bună dreptate: nu vrem să afle teroriștii mijloacele prin care agențiile noastre de informații încearcă să le afle comploturile”, mai scrie Max Boot, membru, de asemenea, al think tank-ului Council on Foreign Relation.
– Revista Slate lansează un apel la oprirea „isteriei” din jurul NSA. „Sistemul de supraveghere al guvernului nu este orwellian (aluzie la romanul „1984”, al lui George Orwell). Are limite și este bine supravegheat”, argumentează William Saletan.
– Într-o confruntare televizată cu autorul articolelor despre NSA din The Guardian, Glenn Greenwald, și Mika Brzezinski, de la emisiunea The Morning Joe, a argumentat că spionajul NSA nu este ilegal, dar că articolele din presă prezintă situația drept o încălcare a legii.
– Eric Ponser, scriitor și profesor de drept la Universitatea din Chicago, comentează, într-un articol de opinie din New York Times, că acest scandal are la bază doar disconfortul oamenilor și teama lor că sunt monitorizați abuziv.
Argumente contra NSA și actualul sistem:
– „Cum ar fi dacă legile s-ar aplica pentru toți?”, se întreabă judecătorul Andrew Napolitano, într-un articol format dintr-o serie lungă de „ce-ar fi dacă” publicat pe blogul celebrului realizator de la Fox News, Bill O’Reiley. „Ce facem în cazul unui guvern care încalcă legile pe care îl plătim să le implementeze?”, se întreabă Napolitano, la finalul unui articol critic mai degrabă la adresa Administrației Obama decât la adresa practicilor NSA.
– Jameel Jaffer, activist pentru drepturile omului și fellow la Open Society Foundation, comentează într-un articol din New York Times că scandalul interceptărilor dovedește încă o dată că Statele Unite au legi mult prea permisive în această zonă. Oamenii nu mai au cum să se asigure că dreptul lor la intimitate este respectat și nici că au cum să controleze instituții precum NSA, cărora li s-a dat o putere prea mare pentru a nu fi controlată.
– Dezvăluirile despre programele secrete ale NSA arată că practicile de spionaj din era Bush Jr. nu s-au încheiat, ele fiind continuate tocmai de omul care le-a criticat atât, Barack Obama, se arată într-un articol de opinie apărut în Wall Street Journal și semnat de Elizabeth Goitein.
– Farhad Manjoo se întreabă, în revista Slate: „Dacă NFA a avut încredere în Edward Snowden cu datele noastre confidențiale, noi de ce am avea acum încredere în NSA?”.
– Cât despre The Guardian, ziarul care a făcut, alături de Washington Post, dezvăluirile despre NSA și PRISM, un articol de opinie publicat luni și semnat de Daniel Ellsberg, vorbește despre „United Stasi of America” și lovitura de stat a puterii executive americane împotriva Constituției SUA.
FOTO: Mario Tama-AFP-Mediafax
SURSĂ IMAGINI: THE GUARDIAN