Prima pagină » Știri externe » „Efectul Trump”. Cum s-ar putea schimba alegerile în Europa după ce magnatul a ajuns la Casa Albă

„Efectul Trump”. Cum s-ar putea schimba alegerile în Europa după ce magnatul a ajuns la Casa Albă

„Efectul Trump
Ministrul german al Finanțelor, Wolfgang Schaeuble, dar și alți politicieni conservatori, au avertizat joi asupra „efectului Trump" care ar putea apărea pe continent după scrutinul din SUA, adică asupra mișcărilor populiste, care vor pune probleme din ce în ce mai mari Europei, dacă liderii tradiționali nu vor lua atitudinea potrivită după alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA.
Victoria magnatului a zguduit din temelii multe dintre așteptările politicienilor care vor fi implicați în alegerile de anul viitor, inclusiv din Franța și Germania, acolo unde partidele de extremă dreapta au mari șanse sa obțină victorii importante. 
 
„Populismul demagogic nu este o problemă doar în America. Și în oricare alt loc din Vest dezbaterea politică este într-o situație alarmantă”, a spus Schaeuble pentru Bild, citat de Reuters. 
 
Cancelarul Angela Merkel are, totuși, cele mai mari șanse să obțină un al patrulea mandat la alegerile din septembrie, întrucât conservatorii sunt cu aproximativ 10% înaintea rivalilor în sondaje, însă, oricum ar fi, politicile sale de deschidere în privința refugiaților i-au enervat pe alegători. La polul opus se află Alternativa pentru Germania, formațiune de extremă dreapta care a adoptat o retorică anti-imigrație și care este din ce în ce mai populară printre susținătorii marilor partide. 
 
Schaeuble a transmis că politicienii trebuie să fie mai receptivi la politicile de incluziune și la alegători, pentru că oamenii consideră că nu dețin controlul asupra lucrurilor care se întâmplă în țara lor, inclusiv în legătură cu problema imigrației și a politicilor Băncii Centrale Europene: „Dacă principalele partide din țara noastră nu oferă răspunsuri, atunci votanții se vor orienta spre populiști”, a spus și Hans Peter Friedrich, membru al Uniunii Creștin-Sociale (CSU). 
 
Alegerile din SUA reprezintă un avertisment pentru Germania, a precizat comisarul european pentru economia și societatea digitală, Guenther Oettinger, a afirmat, la postul de radio oficial german. „Lucrurile se simplifică: negru sau alb, bun sau rău, corect sau greșit. Pot fi adresate întrebări simple, dar nu trebuie să oferim răspunsuri simpliste”, a explicat Oettinger. 
 
Acesta a mai spus și că politicienii și mass media ar trebui să explice subiectele complicate mai degrabă prin fapte și că ar trebui și să se folosească de social media pentru a ajunge la alegătorii tineri, prin noua lume digitală. 
 
Partidul Alternativa pentru Germania a salutat miercuri victoria lui Donald Trump, ca o dovadă a scăderii influenței elitelor politice. Oricum ar fi, sondajele realizate în Germania arată că 82% dintre nemți cred că faptul că Trump a devenit președinte este rău sau foarte rău. Estimările au demonstrat și că 65% dintre germani se așteaptă ca relațiile cu SUA să se deterioreze sub Administrația Trump. 
 
La rândul ei, Merkel s-a oferit să lucreze îndeaproape cu Trump pe baza unor valori comune precum democrația, libertatea, respectul pentru litera legii, pentru rasa, religia și genul oamenilor. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Care este orașul european „campion la mâncare”?