Eleve românce, agresate fizic și verbal de colegi italieni, în Bari, într-un incident rasist. De ce nu vor fi pedepsiți cei doi italieni
Un elev și o elevă în vârstă de 13 ani, amândoi italieni, au agresat fizic două colege românce în vârstă de 12 ani, adresându-le injurii referitoare la originea etnică.
Imediat după ce au fost lovite cu pumnii și picioarele, cele două eleve românce au încercat să își sune părinții, dar agresorii italieni le-au luat telefoanele mobile, restituindu-le ulterior.
Incidentele au avut loc într-o școală din provincia italiană Bari, în sudul Italiei. Părinții celor două eleve românce au reclamat cazul carabinierilor, care au sesizat Tribunalul pentru minori din Bari.
Potrivit legislației italiene, cei doi elevi nu pot fi trași la răspundere administrativă sau penală întrucât nu au încă vârsta de 14 ani.