Prima pagină » Știri externe » ELICOPTER polonez ATACAT în Afganistan. Insurgenții au deschis focul cu mitraliere

ELICOPTER polonez ATACAT în Afganistan. Insurgenții au deschis focul cu mitraliere

Doi soldați polonezi au fost răniți, miercuri, după ce elicopterul lor a fost atacat în provincia Ghazni din estul Afganistanului, relatează Radio Polonia, în pagina electronică.

Doi soldați polonezi au fost răniți, miercuri, după ce elicopterul lor a fost atacat în provincia Ghazni din estul Afganistanului, relatează Radio Polonia, în pagina electronică.

Potrivit generalului de brigadă Bogdan Tworkowski, unul dintre soldați a fost grav rănit. Tworkowski a declarat pentru agenția PAP că atacul s-a produs în timpul unei patrule de rutină, „într-o zonă foarte periculoasă, locuită de rebeli”.

Insurgenții au deschis focul asupra elicopterului cu mitraliere.

„Din nefericire, atacuri similare asupra forțelor coaliției au loc tot mai des”, a declarat el, menționând aproximativ 12 astfel de incidente în ultima săptămână.

În urmă cu două luni, doi piloți de elicopter americani au fost uciși într-un district învecinat.

Forțele poloneze staționează în Afganistan din 2002, iar până în prezent numărul victimelor în rândul acestora a fost de 37 de persoane, inclusiv un medic.

Citește și