Elon Musk a preluat oficial Twitter. A luat și prima măsură în calitate de proprietar
Elon Musk a prelaut luat deja prima măsură importantă de la preluarea Twitter pentru suma de 44 de miliarde de dolari. El a decis la doar câteva ore de la finalizarea tranzacției să-i concedieze pe directorii de top ai companiei.
Prima măsură luată de Elon Musk în calitate de proprietar al Twitter a fost să concedieze conducerea companiei, pe care a acuzat-o că l-a indus în eroare cu privire la numărul de conturi spam de pe platformă.
Miliardarul a postat apoi pe Twitter că ”pasărea a fost eliberată”, cu referire la logo-ul companiei, care este o pasăre de culoare albastră.
Musk i-a demis pe directorul executiv al Twitter, Parag Agrawal, pe directorul financiar Ned Segal și pe șeful departamentului de afaceri juridice și politici Vijaya Gadde, potrivit unor informații preluate de Sky News.
De asemenea, sursele spun că Agrawal și Segal se aflau în sediul central al Twitter din San Francisco în momentul încheierii tranzacției și ulterior au fost escortați afară din clădire.
Elon Musk a preluat oficial Twitter pentru 44 de miliarde de dolari
Elon Musk a finalizat joi preluarea Twitter, pentru care a plătit nici mai mult nici mai puțin decât 44 de miliarde de dolari, după mai multe luni de discuții și negocieri pe marginea tranzacției.
Musk a făcut anunțul într-o postare chiar pe Twitter, în care se adresează agenților de publicitate.
„Au existat multe speculații privind motivul pentru care am cumpărat Twitter și despre ce cred eu despre publicitate. În cea mai mare parte sunt greșite”, a scris Elon Musk pe Twitter.
Miliardarul a explicat că a decis să preia Twitter „deoarece este important pentru viitorul civilizației să existe o piață digitală comună, unde o gamă largă de credințe pot fi dezbătute într-un mod sănătos, fără a recurge la violență”.
Musk a intrat, miercuri, în sediul Twitter din San Francisco, cărând o chiuvetă de porțelan și a fost văzut ulterior discutând cu mai mulți angajați.
Fondatorul Tesla și SpaceX a primit un termen limită de 28 octombrie pentru a încheia afacerea și pentru a evita să ajungă în fața unui judecător. Asta după ce compania de socializare l-a dat în judecată pentru că a încercat să rupă oferta inițială făcută în aprilie.
Musk și Twitter trebuiau să se prezinte în instanță pe 17 octombrie, dar acest termen a fost amânat după ce cel mai bogat om din lume a declarat că, până la urmă, va merge până la capăt cu achiziția, potrivit Mediafax.