Prima pagină » Știri externe » Elveția anunță că își suspendă participarea la un program ONU de găzduire a refugiaților vulnerabili. Care este motivul

Elveția anunță că își suspendă participarea la un program ONU de găzduire a refugiaților vulnerabili. Care este motivul

Elveția anunță că își suspendă participarea la un program ONU de găzduire a refugiaților vulnerabili. Care este motivul
Sursa foto - caracter ilustrativ

Elveția a anunțat luni că a decis să își suspende participarea la un program ONU care vizează reinstalarea refugiaților vulnerabili.

Decizia a fost luată deoarece Țara Cantoanelor nu mai are în acest moment, potrivit autorităților de la Berna, capacități suficente de găzduire, fiind copleșită de numărul mare de refugiați ucraineni.

„Programul de reinstalare nu va fi vizat, doar admisiile vor fi temporar suspendate„, a declarat purtătorul de cuvânt al Secretariatului de stat pentru Migraţie, Lukas Reider, într-un comunicat.

Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al ONU (UNHCR) se străduieşte să-i reinstaleze în ţări terţe pe unii dintre refugiaţii cei mai vulnerabili care trăiesc în condiţii precare în comunităţile lor de primire, informează Agerpres.

Aproape 1,5 milioane de refugiați ar trebui să fie relocați

UNHCR a estimat că doar în 2022, aproximativ 1,5 milioane de refugiați ar avea nevoie de relocare. Cu toate acestea, doar o parte din locurile necesare sunt și disponibile.

Cu 8,7 milioane de locuitori, Elveția s-a oferit să relocheze 1.820 de refugiați vulnerabili anul acesta și anul viitor.

Cu toate acestea, presa din această țară anunță că Ministerul Justiției a decis, la finalul lunii trecute, suspendarea acestui program.

Rieder a explicat că o „puternică presiune” asupra sistemului de azil elveţian, în special în termeni de capacităţi de găzduire şi de personal, se află la originea acestei decizii.

Circa 100.000 de solicitanţi de azil şi refugiaţi, dintre care peste 70.000 au fugit de războiul din Ucraina, au sosit în Elveţia de la începutul anului, cifre fără echivalent după Al Doilea Război Mondial.

„În consecinţă, grupul de lucru asupra acestei probleme a recomandat suspendarea temporară a admisiilor în cadrul programului de reinstalare 2022/2023″, a detaliat purtătorul de cuvânt.

La mijlocul lui decembrie, 641 de persoane erau deja reinstalate în cadrul programului şi cei circa 400 de refugiaţi care au primit deja undă verde din partea administraţiei vor fi găzduiţi până în martie anul viitor. Însă alţii vor trebui să aştepte.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?