Elveția interzice importul de porci din România

Publicat: 09 07. 2014, 09:34
Actualizat: 09 07. 2014, 12:27

Importurile din Bulgaria și România sunt vizate, dar și cele din unele regiuni ale Croației și Letoniei, au precizat marți autoritățile sanitare elvețiene.

Interdicția se referă la porci și mistreți, precum și la orice fel de carne care provine de la aceste animale, dar și la material seminal, ovule și embrioni.

Din anul 2007, această maladie porcină, endemică în unele regiuni din Africa Subsahariană, și-a făcut apariția în Peninsula Balcanică, răspândindu-se până aproape de Rusia.

După descoperirea luna trecută a unor mistreți morți, dintre care mulți atinși de febră porcină africană, Letonia a decis să ia măsuri de sacrificare a acestor animale.

Din ianuarie, mai multe cazuri de pestă porcină africană au fost semnalate pe teritoriul Uniunii Europene, implicând doar mistreți, în zone limitrofe Belarusului.