„Era instabil psihic, mă bătea”. Mărturia fostei soții a atacatorului din Orlando
Femeia l-a cunoscut pe Omar Mateen pe internet în urmă cu opt ani și a decis să se mute în Florida și să se căsătorească. La început, mariajul era normal, a spus ea, dar mai apoi el a devenit agresiv. „Nu era o persoană stabilă. Mă bătea. De abia ajungea acasă și începea să mă lovească pentru că nu era curățenia terminată sau alte lucruri de genul acesta”, a povestit femeia, potrivit washingtonpost.com.
„La început părea un om normal”, a continuat ea, adăugând că în perioada în care au fost căsătoriți Omar nu era foarte religios și lucra la o sală de gimnastică. Ea a mai spus că în cele câteva luni cât au fost împreună, bărbatul nu a dat semne că ar fi adeptul radicalismului islamic. Cei doi au divorțat oficial în 2011 și de atunci nu au mai avut niciun fel de contact.
După ce cuplul s-a despărțit, Omar Mateen a devenit mai religios, a povestit, de asemenea, un prieten, adăugând că tânărul a mers în pelerinaj la Mecca în urmă cu câțiva ani. Ultima oară când a vorbit cu atacatorul a fost în urmă cu trei săptămâni și nimic nu prevestea că se va transforma într-un criminal. „Dacă avea vreo simpatie pentru Statul Islamic sau alt grup terorist, atunci a ținut-o pentru el”, a mai spus prietenul lui Omar Mateen.
Mateen mergea regulat la Centrul Islamic de la Fort Pierceunde a fost și în urmă cu două zile, a declarat imamul Shafiq Rahman, precizând că nu îl știa prea bine pe Omar. „Era foarte tăcut, nu vorbea cu nimeni. Venea să se roage și apoi pleca. Nu a existat niciun indiciu că ar face ceva violent”
Pe site-ul și pe contul de Facebook al Centrului Islamic oamenii sunt îndemnați să doneze sânge și este condamnat „atacul monstruos” de la Clubul din Orlando. „Comunitatea musulmană este alături de americani și respinge pe oricine sau orice grup care încearcă sp justifice un astfel de act de violență îngrozitoare”, este mesajul postat pe rețeaua de socializare.