Erdogan cere din nou SUA să-l extrădeze pe Gulen: ”Nu e cazul să întârziem”

Publicat: 19 08. 2016, 11:34

”Să-l aducem în fața justiției. Nu e cazul să întârziem. Lucrurile merg într-o direcție diferită în țara noastră,  iar un partener strategic (n.r. SUA) nu ar trebui să îngreuneze munca partenerului său (n.r. Turcia). Din contră”, a declarat Erdogan.

Președintele Turciei a mai precizat că nu vede nicio diferență între ISIS, PKK (partidul care luptă pentru independența kurzilor din Turcia) și ”organizația teroristă a lui Gulen”.

Cu toate acestea, SUA cer dovezi clare care să ateste implicarea clericului în puciul eșuat. Parchetul turc a cerut  două pedepse de închisoare pe viata pentru Fetulah Gulen și una suplimentară de 1900 de ani. Rechizitoriul la adresa sa are peste 2500 de pagini.