Erdogan: Turcia a neutralizat 7.600 de militanți kurzi în mai puțin de un an
„Organizația teroristă (referire la mișcarea Partidul Muncitorilor din Kurdistan) a avut cea mai mare înfrângere din istoria ei. Mecanismul cu bombe folosite pentru a diviza națiunea a explodat în propriile mâine”, a declarat Erdogan, într-un discurs televizat adresat cu ocazia comemorării membrilor forțelor turce de securitate care au murit în confruntări.
Mișcarea radicală Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) lansează frecvent atacuri împotriva forțelor turce de securitate.
În sud-estul țării, unde se află majoritatea populației kurde, autoritățile turce au lansat la finalul anului trecut o ofensivă de amploare împotriva militanților kurzi, care au comis mai multe atacuri teroriste comise în țară, după ce un acord de încetare a conflictului armat între cele două părți a ieșit din vigoare pe 20 iulie 2015.
„Ne vom continua operațiunile cu determinare”, a mai precizat liderul turc.
PKK susține că militează pentru obținerea unui grad mai mare de autonomie în sud-estul țării unde trăiește o majoritate kurdă, dar Turcia o consideră grupare teroristă.
Erdogan a acuzat PKK de comiterea atentatului de marți dimineață dintr-o zonă centrală a Istanbului, ce a vizat o mașină a poliției, atac soldat cu 11 morți și 36 de răniți.
„Nu este ceva nou faptul că această grupare teroristă comite atacuri în orașe (din Turcia)”, a declarat Erdogan pe marginea unei vizite efectuate într-un spital din Istanbul unde se află răniții de marți.