EȘEC. Țara care „s-a jucat” cu virusul mortal trage linie și numără decesele. Recunoaște acum greșelile
Suedia a raportat marţi încă 65 de decese cauzate de COVID -19, la câteva zile după ce nu a mai înregistrat niciun caz mortal pentru prima dată din luna martie.
Agenţia de Sănătate Publică a anunţat că a înregistrat în total 4.468 de decese legate de noul coronavirus şi aproximativ 38.500 de cazuri de infectări. Primul deces a fost raportat la 11 martie.
Comparativ cu vecinii săi nordici, Suedia a adoptat măsuri mult mai puţin stricte pentru combaterea răspândirii noului coronavirus.
Epidemiologul Suediei face un pas în spate
Anders Tegnell, celebrul deja epidemiolog de stat din Suedia, aflat în spatele politicii de relaxare, a recunoscut că ar fi trebuit introduse restricții pentru a împiedica răspândirea virusului, informează BBC.
Timp de câteva luni, Tegnell și-a apărat abordarea ca fiind mai sustenabilă, criticând în același timp alte țări pentru măsurile de izolare impuse.
Cu toate acestea, în această dimineață, în timpul unui interviu la Sveriges Radio, persoana care îl intervieva a spus că au murit prea mulți oameni în Suedia, iar Tegnell a fost de acord.
„Dacă ne-am confrunta din nou cu aceeași boală, având informațiile pe care le deținem astăzi, cred că am lua calea de mijloc între măsurile luate de noi și cele luate de celelalte țări”.
„Statul a avut probleme în gestionarea deceselor”
O româncă stabilită în Suedia spune că statul a avut o problemă în gestionarea deceselor în rândul vârstincelor, pentru că a acționat târziu în cazul căminelor de bătrâni. Totuși, românca, asistentă medicală este de părere că în multe țări a existat un număr mare de decese și numeni nu și-a cerut scuze așa cum a făcut Ministrul Sănătății din Suedia.
Românca Dana Henrig a explicat că problema Suediei a fost ca în multe alte țări, întârzeierea dotărilor medicale în căminele de bătrâni. Totuși, Guvernul este de apreciat, din punctul de vedere al asistentei, pentru comunicare cu cetățenii chiar și în cazul unui aparent eșec de strategie.