Estonia va construi un gard la frontiera cu Rusia
Lucrările de construcție urmează să înceapă în 2018 și să fie finalizate în 2019, a declarat joi, pentru AFP, Toomas Viks, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne.
Informații culese zi și noapte cu ajutorul instalației pot „fi folosite ca probe în cazuri de infracționalitate transfrontalieră, fie că este vorba despre trecerea ilegală a frontierei, contrabandă (sau) trafic de ființe umane”, a adăugat Viks.
Potrivit grănicerilor estoni, acest gard urmează să aibă 2,5 metri înălțime și va proteja aproape 110 kilometri de frontieră.
Autoritățile estone fac acest anunț în contextul tensiunilor din regiune provocate de conflictul armat din estul Ucrainei.
Statele baltice Estonia, Letonia și Lituania, trei foste republici sovietice, au fost afectate de acțiunile Rusiei în regiunea ucraineană Donbas (est), unde insurgenți separatiști proruși luptă împotriva forțelor naționale ucrainene din aprilie 2014. Moscova, acuzată de Kiev și Occident că-i susține pe separatiști cu oameni și armament, neagă aceste acuzații.
Peste 6.800 de oameni au fost uciși de la izbucnirea conflictului armat în estul Ucrainei, în aprilie, după ce Rusia a anexat Crimeea, în urma îndepărtării de la putere a fostului președinte prorus Viktor Ianukovici prin proteste sângeroase de stradă.