Eurodeputatul Marc Tarabella a fost eliberat marți din închisoare și plasat în arest la domiciliu de procurorii belgieni, după ce a fost reținut timp de peste două luni în așteptarea procesului, în cadrul anchetei privind aşa-numitul scandal de corupţie Qatargate.
„Tocmai am aflat cu ușurare despre eliberarea iminentă a lui Marc Tarabella”, a declarat un membru al cercului apropiat al europarlamentarului socialist. Un purtător de cuvânt al parchetului federal belgian a confirmat, de asemenea, eliberarea lui Tarabella dintr-o închisoare din Valonia, potrivit Politico.
Avocatul lui Tarabella, Maxim Töller, a declarat că europarlamentarul va fi ținut în arest la domiciliu și va purta o brățară de supraveghere electronică.
Parlamentul European a votat ridicarea imunității lui Tarabella la începutul acestui an pentru a permite autorităților belgiene să investigheze cazul, fiind totodată suspendat din grupul Socialiștilor și Democraților.
Tarabella a fost apoi arestat pe 10 februarie și acuzat de corupție, spălare de bani și participare la o organizație criminală la anchetă, centrată pe acuzații că țări străine, inclusiv Qatar, au lucrat pentru a influența Parlamentul European prin plăți în numerar și avantaje.
Fostul europarlamentar Pier Antonio Panzeri, despre care autoritățile consideră că ar fi liderul în schema de corupție, a declarat anchetatorilor că Tarabella a acceptat 140.000 de euro mită de la el în schimbul influențării activității parlamentare legate de Qatar.
Parlamentul European a fost zguduit de scandalul Qatargate după ce autorităţile belgiene au percheziţionat locuinţe şi birouri în decembrie 2022, pe fondul acuzaţiilor că statul qatarez a dat bani şi cadouri pentru a-şi asigura un tratament favorabil în Parlamentul European.
Camera Consiliului, jurisdicţia de control al detenţiei, decisese menţinerea lui Tarabella în detenţie, dar eurodeputatul belgian a făcut apel şi în final a obţinut plasarea sa sub control cu brăţară electronică, a explicat Antoon Schotsaert, procuror în cadrul Parchetului federal belgian, potrivit Reuters.
Plasarea eurodeputatului belgian în arest la domiciliu are loc după cinci zile de la o măsură identică luată în cazul fostului eurodeputat italian Pier Antonio Panzeri. Eliberarea acestuia face parte dintr-un acord convenit cu procurorii în luna ianuarie, în baza căruia fostul eurodeputat a promis să ofere nume şi detalii autorităţilor belgiene.
În cazul eurodeputatului italian Andrea Cozzolino, aflat din 11 februarie în arest la domiciliul său din Italia şi pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare european, Curtea de Apel din Napoli a anunţat marţi amânarea până în 2 mai a unei decizii privind cererea de extrădare în Belgia.
Un alt suspect în acest dosar, Francesco Giorgi, a fost plasat în arest la domiciliu în luna februarie.
În 13 aprilie, justiţia belgiană va examina din nou cererea eurodeputatei elene Eva Kaili de a fi eliberată din arest, în aşteptarea procesului.
În scandalul Qatargate au fost arestaţi iniţial eurodeputaţii Eva Kaili (Grecia), Marc Tarabella (Belgia), Andrea Cozzolino (Italia), fostul deputat italian Pier Antonio Panzeri, asistentul italian Francesco Giorgi (partenerul Evei Kaili) şi italianul Niccolo Figa-Talamanca, responsabil al unei organizaţii neguvernamentale.
Ei sunt suspectaţi de încasarea unor mari sume de bani din partea statului Qatar pentru a influenţa în favoarea acestuia declaraţii şi decizii politice în cadrul PE, în special în ceea ce priveşte drepturile lucrătorilor în Qatar, ţară criticată adesea pentru încălcarea acestor drepturi. În cursul unei percheziţii la domiciliul lui Panzeri a fost găsită suma de 600.000 de euro. Conform presei belgiene, el ar fi primit bani şi din partea Marocului pentru a susţine interesele acestei ţări în Parlamentul European.
În total, procurorii belgieni au confiscat suma de 1,5 milioane de euro în bani lichizi, descoperiţi la domiciliile lui Panzeri şi Kaili, precum şi într-o valiză pe care o avea asupra sa tatăl eurodeputatei elene.