Euromaidanul fierbe. 200.000 de persoane au ieșit în stradă la Kiev. Ciocniri între manifestanți și polițiști. UPDATE
UPDATE 19:00 Poliția a folosit, duminică, tunuri cu apă împotriva manifestanților din Kiev, unde s-au adunat în cursul zilei aproximativ 200.000 de oameni.
UPDATE 17:00 Ciocniri au izbucnit duminică după-amiază între manifestanți și polițiști în centrul Kievului, unde aproximativ 200.000 de persoane s-au reunit pentru a protesta față de noile legi ce infensifică sancțiunile împotriva contestatarilor, relatează AFP.
Serghei Supinski/AFP/Mediafax
Unii manifestanți care încercau să treacă de cordonul realizat de polițiști pentru a merge către Parlament au preluat controlul unor furgonete ale poliției. Forțele de ordine au răspus folosind gaze lacrimogene și bastoanele din dotare.
Aproximativ 200.000 de persoane s-au reunit, duminică, în Piața Independenței din centrul Kievului pentru a protesta față de adoptarea recentă a noilor legi care intensifică sancțiunile împotriva manifestanților, a constatat un jurnalist al AFP.
Manifestanții, inițial estimați a fi în număr de 100.000, continuau să sosească în piața denumită Maidan, ocupată de aproape două luni de opozanții proeuropeni după refuzul președintelui Viktor Ianukovici de a semna un acord de asociere cu UE, în favoarea unei apropieri de Kiev.
Zeci de manifestanți aveau pe cap caserole, site sau cutii de carton sau purtau măști de carnaval, ca semn al luării în derâdere a noilor legi adoptate la acest sfârșit de săptămână, care sancționează persoanele ce protestează cu măști sau șepci pe cap.
Genya Savilov/AFP/Mediafax
Liderii opoziției au făcut apel la organizarea acestei manifestații, cea de-a opta de la începutul protestelor față de președintele Viktor Ianukovici, în pofida unei decizii judecătorești anunțate miercuri, privind interzicerea oricărei manifestații în centrul Kievului până la 8 martie.
Noile legi introduc sau intensifică sancțiunile împotriva manifestanților și obligă organizațiile neguvernamentale care beneficiază de finanțare occidentală să se înregistreze ca „agenți străini”, ca în Rusia.
Acest termen, aplicat opozanților reali sau presupuși în perioada stalinistă, a reapărut în legislația rusă în 2012, după un val de proteste față de președintele Vladimir Putin.
Occidentalii au avertizat autoritățile ucrainene împotriva acestor texte, iar opozanta Iulia Timoșenko, aflată în închisoare, a denunțat instaurarea unei „neodictaturi”.