EUROPARLAMENTARE 2014. Partidul care i-a enervat pe britanici până au făcut postere cu „penisul românului” ar putea câștiga alegerile

Publicat: 28 04. 2014, 19:15
Actualizat: 29 07. 2014, 21:39

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014 – Un nou sondaj de opinie publicat în Marea Britanie indică o posibilă victorie a euroscepticilor de la UK Independence Party (UKIP) la alegerile europarlamentare care vor avea loc peste o lună, scrie The Guardian. Astfel, în cel mai nou sondaj realizat de YouGov pentru Sunday Times, naționaliștii radicali din Marea Britanie au urcat la 31%, devansându-i cu trei procente pe laburiști și cu 12 pe conservatori (vezi grafic). Aceasta, în ciuda controverselor în care a fost implicat liderul UKIP, Nigel Farage, încă de la începutul campaniei electorale.

FOTO: YouGov

Cea mai mediatizată dintre aceste controverse se referă la campania rasistă cu care UKIP încearcă să câștige voturi. Partidul a lansat recent o nouă serie de afișe împotriva străinilor care vin în Regat, menite să îi convingă pe britanici cât de nocivi sunt imigranții est-europeni și Bruxelles-ul. „26 de milioane de milioane din Europa își caută de lucru. Al cui loc de muncă îl vor?”, este întrebarea-avertisment avansată de unul dintre aceste panouri.

Afiș electoral UKIP// Sursă: UKIP

La astfel de absurdități alarmiste, britanicii s-au mobilizat imediat și au contracarat cu parodii care au devenit foarte circulate pe Internet. „Ghici pe ai cui copii vor imigranții din UE să îi mănânce… „Românul are penisul mai mare ca al tău și îți poate face nevasta să râdă ca la început. Spune „NU” imigrației în masă!” – acestea sunt, în traducere aproximativă, două dintre cele mai îndrăznețe parodii.

Parodie la adresa afișelor UKIP// Sursa: UKIP Billboards

O altă controversă s-a iscat după ce Farage, imaginea anti-migranți în Marea Britanie, a trebuit să explice cum a angajat-o pe soția sa, originară din Germania, pe postul de secretară: „Nimeni nu ar fi reușit să răspundă cerințelor pentru acest loc de muncă și mai ales să lucreze peste program, în schimbul unui salariu modest și să fie disponibil șapte zile din șapte”, a fost răspunsul liderului partidului care face campanie tocmai cu afișe anti-muncitori străini.

Trebuie precizat, însă, că nu toate sondajele de opinie creditează UKIP cu cel mai mare procent al intenției de vot la europarlamentare. Datele centralizate de VoteWatch.eu pe platformele Electio2014 și PollWatch2014 îi dau în continuare pe laburiști pe primul loc, cu 32%, față de 25,3% cât are UKIP și 22,7% pentru conservatorii lui David Cameron.

Sursa: Electio2014

UKIP și liderul său, Nigel Farage, au devenit cunoscuți în România pe fondul campaniei discriminatorii și mincinoase despre români și bulgari. „Nu sunt împotriva Europei. Sunt împotriva acestei Europe”, a spus Farage recent, la Strasbourg, în ultima sesiune plenaeră a Parlamentului European.

Ce înseamnă succesul electoral al UKIP pentru români

Situația UKIP în sondaje reprezintă una dintre manifestările radicalizării votului european la aceste alegeri. Toate sondajele indică faptul că grupurile centriste (PPE, S&D și liberalii din ALDE) vor fi mai mici decât în actuala legislatură, pe fondul creșterii extremelor dreaptă și stângă. Extrema dreaptă a crescut pe valul de antiimigraționism și naționalism, în timp ce extrema stângă, pe fondul mișcării antiausteritate, devenită tema principală a acestei campanii electorale. Mai mult, sondajele indică în acest moment că liderii extremelor drepte din Franța și Olanda, Marine le Pen, respectiv Geert Wilders, vor avea suficienți europdeputați din destule state membre (38 din 7 țări) pentru a forma un nou grup în legislativul UE.

„Vom vedea un Parlament mult mai fragmentat, cu o creștere a dreptei populiste, antieuropene, precum și a numărului de locuri ale stângii radicale. Unul dintre motive este austeritatea și problemele de subperformanță economică în UE, la care se adaugă o preocupare tot mai importantă – mai ales în vestul Europeni – pentru tematici precum libertatea de mișcare”, a comentat recent, într-un interviu acordat gândul, Simon Hix, Chairman VoteWatch Europe, profesor la London School of Economics and Political Science și unul dintre autorii modelului de predicție pentru alegerile europene din 22-25 mai.

Cele mai notabile creșteri ale partidelor de extremă dreapta s-au înregistrat în Marea Britanie, Olanda, Franța, Finlanda și Danemarca. Ceea ce au făcut aceste partide, spune expertul britanic, a fost să combine „în mod ingenios” tematicile antieuropene și antiimigraționiste. „Vom vedea, deci, un Parlament al cărui centru va fi mai mic și va fi mult mai greu ca instituțiile UE să adopte legi, pentru că va fi constant o opoziție solidă din partea stângii și a dreptei”, ne-a mai spus Simon Hix.

În contextul în care se preconizează că legislatura 2014-2019 va fi mult mai fragmentată și, pe alocuri, radicală, cum se va traduce această configurație electorală în viața de zi cu zi a românilor, de exemplu? „2 milioane de români au plecat în alte state membre până acum, în baza dreptului lor cetățenesc. Dacă vom vedea o creștere a grupurilor populiste de dreapta și antieuropene, am putea vedea cum aceste drepturi de care se bucură românii sunt atacate, în urma acestor alegeri europene”, a mai explicat Simon Hix în interviul pentru gândul.