Prima pagină » Știri externe » Exercițiu militar insolit, sursă de ironii pentru cititorii publicației Le Monde

Exercițiu militar insolit, sursă de ironii pentru cititorii publicației Le Monde

Exercițiu militar insolit, sursă de ironii pentru cititorii publicației Le Monde
Armata elvețiană a organizat un exercițiu de pregătire a trupelor sale pe parcursul căruia a simulat un atac comis asupra Elveției de către Franța, marele ei vecin, supraîndatorat financiar, informează lemonde.fr.

Armata elvețiană a organizat un exercițiu de pregătire a trupelor sale pe parcursul căruia a simulat un atac comis asupra Elveției de către Franța, marele ei vecin, supraîndatorat financiar, informează lemonde.fr.

Știrea ocupă primul loc în topul celor mai partajate articole, duminică, pe site-ul Le Monde, informația despre acest exercițiu militar insolit stârnind ironiile cititorilor publicației franceze.

„În fiecare an, Marele Stat Major elvețian dă dovadă de o imaginație debordantă”, afirmă autorii acestui articol apărut pe site-ului publicației Le Monde. Anul trecut, armata elvețiană și-a imaginat, în cadrul exercițiului militari „Stabilo Due”, o Europă scufundată în haosul provocat de prăbușirea monedei euro și un aflux masiv de refugiați în micuța Republică helvetă. Acea simulare a făcut ocolul lumii, generând articole amuzante chiar și în presa americană.

În acest an, scenariul noului exercițiu al brigăzilor blindate din Elveția romandă, denumit „Duplex-Barbara”, a simulat nici mai mult nici mai puțin decât un atac francez împotriva Confederației helvete, a dezvăluit publicația Le Matin Dimanche.

Exercițiul, care s-a derulat în perioada 26-28 august, presupunea că Franța, aflată într-o completă derută financiară, s-a dezintegrat în mai multe entități regionale, sub efectul crizei financiare. Una dintre acestea, denumită Saônia, corespunzând actualului departament francez Jura, decide să atace Elveția prin trei puncte de trecere, apropiate de orașele Neuchâtel, Lausanne și Geneva, potrivit unui hărți publicate în Le Matin Dimanche. O organizație paramilitară apropiată de guvernul din Saônia, denumită BLD („Brigada liberă din Dijon”), vrea „să vină să recupereze banii pe care Elveția i-a furat din Saônia”, cu scopul de a șterge datoria saoniană și de a organiza atentate în Elveția.

„Pentru a fi credibilă, armata elvețiană trebuie să anticipeze amenințările din secolul al XXI-lea”, a reacționat Antoine Vieillard, consilier general al provinciei Haute-Savoie. Daniel Berger, comandantul brigăzii de vehicule blindate elvețiene, consideră că „exercițiul nu are nimic de-a face cu Franța pe care noi o apreciem, dar a fost pregătit încă din 2012, atunci când relațiile fiscale franco-elvețiene erau mai puțin tensionate. Orașele franceze de pe hartă sunt menționate doar pentru a oferi soldaților o scară reală a dimensiunii geografice”.

Duminica trecută, elvețienii au votat cu o largă majoritate pentru menținerea sistemului lor militar actual, fondat pe serviciul militar obligatoriu. Astfel, 73,2% dintre votanți au spus „Nu” propunerii inițiate de Grupul pentru o Elveție fără armată (GSSA) care solicita desființarea serviciului militar obligatoriu și înlocuirea acestuia cu voluntari sau o armată alcătuită din militari profesioniști.

Armata milițiilor elvețiene, constituită din cetățeni-soldați, este considerată drept unul dintre stâlpii fondatori ai națiunii elvețiene. Efectivele sale sunt de 155.000 de persoane în prezent. În Europa, majoritatea țărilor au renunțat la serviciul militar obligatoriu în favoarea armatelor alcătuite din militari profesioniști.

După publicarea acestui articol pe site-ul Le Monde, reacțiile cetățenilor francezi nu s-au lăsat așteptate, cei mai mulți dintre ei reacționând cu mult umor față de acțiunea armatei elvețiene.

„Această poveste elvețiană are mai mult umor decât bancurile cu belgieni”, spune un cititor în comentariul său, referindu-se la tradiționalele glume și ironii dintre francezi și belgieni.

„Obiectivul invaziei Elveției: Le furăm toată ciocolata și mai ales rețetele. Bonus: vom captura celebra marmotă”, a scris un alt cititor.

„Fiind originar eu însumi din regiunea Saone, nu pot decât să râd. Se plictisesc chiar atât de mult vecinii noștri? Haide, vom recupera Geneva și Lausanne într-o bună zi”, a comentat, cu ironie, un alt cititor.

Citește și