Expert OMS contaminat cu Ebola. O nouă țară confirmă prezența virusului
Kinshasa a anunțat că virusul Ebola este prezent în provincia Ecuator (nord-vest).
„Rezultatele sunt pozitive. Virusul Ebola este confirmat în RDC”, a declarat pentru AFP ministrul congolez al Sănătății Félix Kabange Numbi, referindu-se la eșantioane prelevate de la persoane afectate de o febră hemoragică, soldată cu 13 morți, începând din 11 august, în provincia Ecuator. Însă, în opinia ministrului, această epidemie nu are „nicio legătură cu cea din Africa de Vest”.
Un expert din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a contractat virului în Sierra Leone, a anunțat Organizația, fără alte precizări, subliniind că este primul caz în rândul celor aproximativ 400 de persoane mobilizate de către organizație în țările afectate, și anume Guineea, Liberia, Sierra Leone și Nigeria.
Potrivit unui purtător de cuvânt al OMS de la Geneva este vorba despre un expert în epidemiologie.
O reuniune a miniștrilor africani ai Sănătății sub egida OMS, prevăzută în perioada 1-5 septembrie în Benin, a fost amânată sine die din cauza epidemiei de Ebola, a anunțat duminică capitala administrativă a acestui stat, Cotonou.
Un infirmier voluntar britanic contaminat la Kenema, în estul Sierra Leone, zona considerată epicentul epidemiei, a fost repatriat în Marea Britanie și internat într-o unitate de izolare la spitalul londonez Royal Free. Pacientul, care nu este „grav bolnav” potrivit Ministerului britanic al Sănătății, a fost evacuat cu ajutorul unui avion militar.
Sierra Leone este următoarea destinație a turneului în țările afectate de Ebola efectuat de către coordonatorul ONU pentru lupta împotriva Ebola, doctorul David Nabarro și adjunctul directorului OMS pentru Securitate Sanitară doctorul Keiji Fukuda. Turneul a început în Liberia, țara cel mai dur afectată.
– Adăposturi, purificatoare de apă și protecție
Liberia a primit duminică 16 tone de echipament medical pentru a lupta împotriva Ebola, livrate cu avionul de către Agenția americană pentru Dezvoltare (USAID).
„Este prima încărcătură pe care noi, USAID, o aducem în Liberia pentru lupta împotriva Ebola. Provine de la depozitul nostru din Dubai”, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul agenției americane, Kai Olsen, pe aeroport, în apropiere de capitală, Monrovia.
Această livrare constă în „material plastic pentru fabricarea unor adăposturi temporare”, unități pentru purificarea apei și „echipamente de protecție, inclusiv mănuși, măști și combinezoane care vor permite să se lucreze cu bolnavi sau eșantioane de virus Ebola”, a precizat Olsen.
ONU și OMS au promis sâmbătă mijloace „fără precedent” în Liberia, pentru a face față propagării fulgerătoare a virusului Ebola.
„Această epidemie excepțională necesită o mobilizare fără precedent în toate dimensiunile”, a declarat dr. Nabarro.
Dr. Fukuda a promis că OMS și partenerii săi, inclusiv Médecins Sans Frontières (MSF), vor „construi centre de îngrijire suplimentare în jurul orașului Monrovia, cu scopul de crește numărul paturilor pentru (bolnavi de) Ebola până la 500, în următoarele șase săptămâni”.
Pe de altă parte, un adolescent în vârstă de 17 ani, Siafa Kamara – unul dintre cei patru locuitori din West Point (o suburbie a Monroviei) răniți prin împușcare la 20 august în confruntări armate cu militari însărcinați să impună respectarea carantinei în acest cartier – a decedat, a declarat familia sa pentru AFP.
„Guvernul mi-a ucis fratele, armata mi-a ucis fratele”, a declarat pentru AFP sora sa, Evon Karweh, acuzând autoritățile, care neagă că au deschis focul asupra mulțimii, că nu vor să predea cadavrul familiei.
Reprezentanta Specială a secretarului general al ONU pentru Liberia Karin Landgren a declarat vineri că „salută declarația președintei (Ellen Johnson Sirleaf) de azi (vineri), potrivit căreia în nicio circumstanță nu va fi folosită forța letală din nou”.
Epidemia a provocat moartea a cel puțin 1.427 de persoane – 624 în Liberia, 406 în Guineea, 392 în Sierra Leone și cinci în Nigeria – dintr-un total de 2.615 cazuri (confirmate, probabile sau suspecte), potrivit ultimului bilanț OMS de până la 20 august.