Satelitul Eros B, al companiei israeliene ImageSat International (ISI), a observat două rachete ruse sol-sol Iskander SS-26 în Baza militară Latakia, situată în Siria și utilizată de Forțele aeriene ruse.
Compania israeliană de informații a prezentat imaginile.
Conform specialiștilor israelieni, sistemele de rachete sunt în general camuflate, dar, din cauza recentelor ploi torențiale, armata rusă a schimbat prelatele care acopereau armamentul, expunându-le observației din satelit.
În zonă au fost observate cel puțin alte două sisteme care ar putea fi de același tip.
Rachetele sol-sol Iskander SS-26 au raze de acțiune de 400-500 de kilometri și o precizie de 5 metri, experții israelieni exprimând preocupare că pot atinge orașele Tel Aviv, Ierusalim și Haifa.
Rusia oferă susținere politică și militară regimului de la Damasc, condus de Bashar al-Assad. Siria și Iranul au exprimat de multe ori intenția de a cumpăra sisteme de rachete Iskander din Rusia, dar Moscova a refuzat cererile. Însă, cel mai probabil, trupele ruse din Siria au cerut aceste sisteme pentru bombardamentele care vizează grupurile teroriste Stat Islamic și Fatah Jabhat al-Sham (Frontul al-Nusra), filiala siriană a rețelei Al-Qaida.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant). Bilanțul conflictului depășește 270.000 de morți.