EXPLOZIE la un punct de control proucrainean din Odesa
Șapte persoane au fost rănite în noaptea de joi spre vineri la un punct de control proucrainean lângă portul Odesa, unde locuitorii au construit puncte de control pentru a opri intrarea unor separatiști care vin Transnistria, relatează The Guardian în ediția electronică.
Potrivit publicației britanice, poliția a anunțat acest bilanț, în urma exploziei unui dispozitiv improvizat.
Locuitorii din oraș au construit mai multe puncte de control în jurul portului, pentru a opri intrarea unor separatiști proruși de pe teritoriul regiunii separatiste moldovene Transnistria, precizează The Guardian.
„A explodat un dispozitiv. Explozia a avut loc la ora (locală) 4.00 (4.00, ora României), la un punct de control instalat de către o organizație de autoapărare”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției regionale.
Martori citați de agenția Interfax afirmă că bomba a fost aruncată la punctul de control dintr-o mașină, o informație care nu a fost confirmată de către poliție.
În regiunea separatistă moldoveană Transnistria, Rusia a staționat trupe de „menținerea păcii” și trupe care păzesc depozite de armament din perioada sovietică.
NATO a avertizat luna trecută că Moscova ar putea să vizeze Transnistria, după ce Rusia a anexat Peninsula ucraineană Crimeea.