Explozie puternică la o fabrică de armament din Bulgaria, soldată cu doi morți
Potrivit informațiilor preliminare ale anchetei, explozia s-a declanșat în timpul unor lucrări de reparație într-una dintre clădirile fabricii de armament Arsenal.
Explozia a fost urmată de un incendiu, care a fost stins la scurt timp de pompierii sosiți la fața locului.
Poliția a înconjurat zona. Nu există riscul producerii unei a doua explozii, a anunțat biroul de presă al Ministerului bulgar de Interne.
„Explozia a avut loc la ora locală 10.20 într-o clădire în care se aflau explozibili și alte materiale”, a declarat Nikola Nikolov, din cadrul Ministerului bulgar de Interne, confirmând că două persoane au murit, potrivit Reuters.
Autoritățile investighează cauza exploziei.
În 2014, mai multe explozii puternice au avut loc la o fabrică de armament bulgară din localitatea Gorni Lom, la 145 de kilometri nord-vest de Sofia, în care au murit 15 persoane.