Factorul care ar putea compensa lipsa de experiență politică a lui Trump: ”Va umple golurile”

Publicat: 09 11. 2016, 14:47
Actualizat: 09 11. 2016, 20:40

După ce s-a alăturat uneia dintre cele mai controversate campanii politice din istoria modernă, guvernatorul statului Indiana va deveni următorul vicepreședinte al SUA.

„Aceasta este o noapte istorică. Americanii au ales noul lor campion”, a declarat Mike Pence miercuri dimineața.

„În multe privințe, Mike este persoana care va umple golurile și va ajuta la materializarea multora dintre politicile mișcării conservatoare. Cred că va fi unul dintre cei mai activi vicepreședinți din istoria statului american”, a declarat guvernatorul statului Texas, Jeb Hensarling.

În cadrul campaniei electorale americane din 2016, Donald Trump l-a ales pentru tandemul președinte/vicepreședinte pe Mike Pence, guvernatorul statului Indiana.

„Donald Trump a fost impresionat de atitudinea calmă a lui Mike Pence, de experiența sa în colaborarea cu Congresul și de potențialul de a-l ajuta la guvernare”, a declarat un membru al echipei electorale a candidatului republican.