Familia tânărului mort în periplul din Pacific vrea explicații din partea supraviețuitorului
Familia tânărului mexican mort în timpul periplului despre care Jose Salvador Alvarenga susține că a durat 13 luni în Oceanul Pacific și care a fost determinat de un naufragiu, le-a cerut autorităților mexicane să îi solicite explicații supraviețuitorului aventurii, relatează AFP.
„Vrem să știm care au fost ultimele sale cuvinte, de ce a refuzat să se alimenteze”, a declarat pentru AFP Romero Cordoba Rios, fratele lui Ezequiel, tânărul mexican naufragiat la sfârșitul lui 2012, alături de tovarășul său din San Salvador, dar care nu a supraviețuit.
În umila casă pe care o împarte cu părinții și cei opt frați ai săi la El Fortin, o localitate din Chiapas (sud-est), Romeo povestește că Ezequiel, în vârstă de 24 de ani, nu îl cunoștea pe Alvarenga și că a acceptat să îl însoțească pe acesta la pescuit de rechin, în urma unui acord de „ultim moment”.
Potrivit celor povestite de Alvarenga – care estimase vârsta tânărului între 15 și 18 ani – Ezequiel a murit după patru luni „de sete și de foame”, pentru că vomita și că, spre deosebire de el, nu se putea alimenta cu carne crudă de animale.
„A rezistat patru luni. Dar pe urmă am rămas singur”, a explicat marți Alvarenga, după ce a fost salvat. El a declarat că a aruncat apoi peste bord cadavrul tovarășului său. „Ce altceva puteam face?”, a declarat el.
Miercuri, Alvarenga voia să se întoarcă direct în țara sa de origine, El Salvador, deși a petrecut 15 ani în Mexic.
„Noi, ceea ce vrem noi este să vină aici, ca Guvernul să îl aducă aici”, în Mexic, a declarat Romeo Cordoba pentru AFP. El a precizat că mama sa este pe cale de a formaliza o astfel de cerere.
Fratele pescarului mort subliniază totuși că nu este vorba despre o anchetă judiciară împotriva lui Alvarenga, deoarece acesta „a fost un accident de muncă”.
„Singurul lucru pe care vrem să îl știm este care au fost ultimele cuvinte pe care le-a spus acestui bărbat și ce a făcut acesta cu corpul neînsuflețit al fratelui meu”.