Familiile victimelor din avionul Germanwings resping oferta Lufthansa și cer compensații mai mari
Un avocat al familiilor victimelor a declarat că oferta de 25.000 de euro pentru fiecare cetățean german mort a provocat „furie”.
Oferta companiei germane Lufthansa, care deține societatea Germanwings al cărei avion a fost doborât intenționat în martie, în Franța, de copilotul Andreas Lubitz, „trebuie mărită semnificativ”, a afirmat avocatul Elmar Giemulla, care reprezintă peste 30 de familii ale unor pasageri.
„Furia este considerabilă. Acum așteptăm o nouă ofertă”, a declarat Giemulla.
Lufthansa a promis inițial câte 25.000 de euro moștenitorilor legali ai celor 72 de cetățeni germani morți în tragedia de la 24 martie. Conducerea Lufthansa a oferit de asemenea câte 10.000 de euro „rudelor apropiate” ale victimelor, respectiv copii, părinți sau parteneri de viață.
Giemulla a apreciat că aceste sume sunt prea mici pentru durerea și suferința familiilor pe care le reprezintă.
„Nu veți fi surprinși să aflați că clienții mei mi-au cerut să resping această ofertă ca neadecvată”, le-a scris avocatul reprezentanților companiei aeriene.
Giemulla a cerut companiei să le ofere clienților săi „o sumă cu șase cifre” și să includă în categoria „rude apropiate” nepoții, bunicii și frații.
Copilotul avionului Germanwings Andreas Lubitz, care suferea de depresie și tendințe sinucigașe, l-a încuiat pe căpitanul de zbor în afara cabinei și a setat intenționat aeronava pe o traiectorie descendentă. În urma prăbușirii avionului, au murit toate cele 150 de persoane de la bord, majoritatea cetățeni germani și spanioli.