Farage o acuză pe Hillary că este ”o amenințare la adresa democrației”
Nigel Farage, care este membru al Parlamentului European, a preluat în calitate de susținător al lui Donald Trump o serie de întrebări din partea reporterilor, puse după cea de-a doua dezbatere prezidențială americană. Farage este fost lider al formațiunii radicale Partidul Independenței Marii Britanii (UKIP) și a militat vehement pentru ieșirea țării din UE.
Acesta a mai participat alături de Donald Trump în cadrul unui eveniment de campanie al Partidului Republican, care a avut loc în orașul american Jackson. Atunci, Trump a descris Brexitul drept o tentativă autonomă a statului britanic și a comparat decizia Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană cu propria sa campanie, declarând că președinția Trump ar aduce „independență Americii”.
Farage l-a comparat pe Trump cu o „gorila cu spate argintiu”, declarând: „Arăta ca o gorilă mare care dădea târcoale platoului de filmare, iar el este un mascul alfa, asta este el”. Nigel Farage l-a susținut pe Trump în urma înregistrăriilor audio făcute publice, în care candidatul republican la președinția SUA făcea comentarii obsecene asupra unor femei. El a declarat că remarcile lui Trump nu reprezintă nimic altceva decât „lăudoroșenia unui mascul alfa”.
Nigel Farage declarase anterior că nu ar vota pentru Hillary Clinton nici dacă ar fi plătit pentru asta, duminică seara, el a afirmat că Hillary Clinton este o amenințare la adresa guvernării democratice.
„Dacă apreciezi democrația, dacă apreciezi să deții controlul asupra destinului tău, atunci trebuie să o respingi pe Hillary Clinton. Simplu”, a spus acesta.