Fâșia Gaza vs. Israel continuă: Peste 450 de rachete au fost lansate doar sâmbătă
Conflictul a escaladat sâmbătă dimineață, când militanții din Fâșia Gaza au lansat aproximativ 50 de rachete spre Israel, atacul continuând pe tot parcursul zilei, conform Forțelor de Apărare Israeliene (IDF).
Oficialii IDF au transmis că majoritatea rachetelor lansate din Fâșia Gaza au fost interceptate de sistemul de apărare aeriană.
Ca răspuns la atacurile militanților, armata israeliană a efectuat o serie de atacuri aeriene care au vizat aproximativ 130 de poziții Hamas din Fâșia Gaza.
Trei israelieni au fost răniți de către rachetele lansate din Fâșia Gaza, iar patru palestinieni au fost uciși în urma atacurilor aeriene israeliene.
Organizația Națiunilor Unite a transmis că lucrează împreună cu autoritățile din Egipt pentru reinstaurarea unui armistițiu.
Printre țintele vizate de atacurile aeriene israeliene s-a numărat și sediul agenției de presă turce Anadolu din Fâșia Gaza, lucru condamnat de președintele turc Recep Tayyip Erdogan.
„Condamnăm dur atacul israelian asupra birourilor agenției de presă Anadolu din Fâșia Gaza. Turcia și agenția Anadolu vor continua să spună lumii despre terorismul israelian și despre atrocitățile comise în Fâșia Gaza”, a declarat Erdogan prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.
De asemenea, și ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu a criticat atacul care a vizat agenția de presă, menționând că acțiunile Israelului reprezintă crime împotriva umanității.